Un interviu cu celebrul muzician Yo Yo Ma

Yo Yo Ma (in chineza, “un cal de doua ori prietenos”) a calatorit un drum lung, cultural si muzical, pana in prezent reusind sa adune toata experienta sa intr-un nume — Amsamblul Drumului Matasii (en: The Silk Road Ensemble). Pe pagina oficiala de internet a lui Ma (http://www.silkroadproject.org/), Silk Road Ensemble este descris ca “un colectiv de interpreti si compozitori cu renume international din mai mult de 20 de tari”.

“Cariera fiecarui membru al ansamblului ne ilustreaza un raspuns unic la ceea ce inseamna provocarile artistice din ziua de azi: a mentine integritatea artei inradacinate in traditiile autentice in timp ce tindem catre legaturi globale”.

Inainte de sosirea trupei Silk Road Ensemble in Philadelphia, ziarul Epoch Times a luat un interviu domnului Ma. Acesta din urma a povestit despre fundalul sau cultural, influenta parintilor asupra sa si experienta din timpul anilor de colegiu. El a descris ca toate aceste lucruri de mai sus au jucat un rol decisiv asupra a ceea ce este el astazi: in primul rand o fiinta umana, in al doilea - un muzician, si in al treilea rand un interpret la violoncel care ia depasirea limitelor ca pe ceva constant.

Domnul Ma s-a nascut in Paris, 1955. Parintii lui chinezi (un tata muzician si o mama cantareata) au parasit China pentru a scapa de haosul violent din timpul Revolutiei Culturale, haos datorat amenintarii comunistilor chinezi care isi consolidau puterea. Fiind talentat de mic copil, Ma a inceput sa cante la violoncel inca de la varsta de 4 ani, reusind sa se mute in New York impreuna cu familia sa la varsta de 7 ani.

La scurt timp dupa ce a aterizat in New York, a sustinut un spectacol la Centrul Kennedy din Washington, la un eveniment de strangere de fonduri gazduit de Leonard Bernstein si onorat de prezenta presedintelui Kennedy si a sotiei sale. La 9 ani s-a inscris la scoala Julliard studiind sub tutela celebrului violoncelist ucrainian, Leonard Rose.

La varsta de 17 ani el a preferat sa studieze umanistica la Havard in loc sa continue scoala muzicala. Experienta de la Havard i-a oferit doua cadouri pentru intreaga viata: o minte imbogatita de o educatie artistica vasta si liberala, si o sotie, prima lui dragoste.

Domnul Ma, 55, este apreciat ca cel mai bun violoncelist din lume. A castigat 14 premii Grammys si a cantat pe toate cele 5 continente in sali celebre, de la Carnegie Hall pana la Sesame Street. Astazi el traieste impreuna cu sotia lui, Jill Honor, si copii lor, Nicholas, 18, si Emily, 16, in Cambridge, Massachusetts.

The Epoch Times: Ati trait pe continente diferite, in culturi diferite, si ati calatorit mult in toata lumea. Cum v-au influentat toate aceste lucruri si cum au contribuit la formarea caracterului dumneavoastra?

Yo Yo Ma: Cel mai important lucru in muzica, in arta, este sa incepi din interior. Este ca si cum cineva te-ar invita in casa sa … Calatorind prin lume, am avut nenumarate experiente cu oameni care m-au primit in interiorul lor, si odata ce te-au primit in interior, poti observa felul in care altcineva priveste lumea din interiorul sau.

In acel moment ai perspective diferite. Cu cat ai mai multe locuri inauntrul tau, cu atat ai mai multe perspective, ceea ce inseamna ca poti avea mai multe raspunsuri la aceleasi probleme.

Epoch Times: Care este cea mai mare sursa de inspiratie si putere a dumneavoastra atunci cand vine vorba de a va asuma riscul de a extinde muzica dincolo de notiunile conventionale?

Yo Yo Ma: Doua lucruri, cred, pot sa ofere inspiratie: primul, dezvoltarea imaginatiei si o imaginatie foarte bogata si disciplinata. Cand vine vorba de a-ti asuma un risc, daca poti sa-ti imaginezi in intregime lucrul pe care il risti si locul unde te indrepti folosindu-te de imaginatie, atunci asta este de ajuns pentru a avea acea sursa de putere.

O alta sursa de putere vine de la ce ai practicat referitor la a merge de la un concept la realitate. Asadar, pentru un arhitect, cu cat ai desenat ceva de mai multe ori pe o hartie, cu atat ai o mai mare incredere ca acel desen se poate transforma intr-o cladire si ca nu se va prabusi.

Cu cat ai exersat mai mult acel muschi, cu atat mai mult, pentru un muzician, ai exersat … procesul imaginarii unui lucru, si se transforma treptat intr-o cladire muzicala … astfel, aceste doua lucruri, conceptele si realitatea, si puterea imaginatiei, sunt lucruri care te pot tine ferm atunci cand esti pe punctul de a-ti asuma un risc: Am eu oare curaj sa pasesc in acest teritoriu despre care nu stiu absolut nimic?

Epoch Times: Confucius a spus, “La 30 de ani eram capabil sa stau pe picioarele mele; la 40 nu mai eram ametit de cap; la 50, stiam despre mandatul ceresc; la 60 urechile mele erau acordate de intelepciune cosmica.” Ati putea oare sa impartasiti doua din cele mai importante etape care au reprezentat cel mai mare impact asupra dumneavoastra ca persoana si ca muzician?

Yo Yo Ma: Cred ca puteti adauga cate zece de fiecare data, adica 50-ul meu este 40-ul lui Confucius. La 50 de ani pot vedea lucrurile putin mai limpede, dar sper ca la 60 de ani voi intelege care este mandatul ceresc. Daca vorbim despre momente importante, cred ca amandoua au de-a face cu primul, probabil ca atunci cand am mers la colegiu, pentru ca am cantat la violoncel de foarte multe ori inainte de acel eveniment — cel putin 10 ani. Asadar, sa merg la scoala si sa fiu alaturi de alti tineri care sunt atat de pasionati de ceea ce fac, si sa-i vad cu gandesc si actioneaza diferit de mine, dar atat de seriosi asupra lucrului pe care-l fac — a fost ca si cum ai calatori prin 500 de tari fara sa iesi din camera ta.

Este ca si cum ai calatorii prin toata lumea, pentru ca fiecare coleg era un individ bine format dar venit dintr-un loc total diferit, si cred ca acel moment m-a expus la o lume mult mai larga decat cea pe care o cunosteam inainte. Fie ca era psihologie, antropologie, astronomie sau literatura, dintr-o data, vai de mine, te puteai uita la lume dintr-atatea unghiuri. Si acel moment a fost ceva ce a stimulat cu adevarat gandirea mea.

Al doilea lucru important este acela ca am copii. Cred ca odata ce ai un copil, in primul rand nu mai esti un nemuritor. Cand ai vreo 20 de ani simti ca vei trai pentru totdeauna. Iar in al doilea rand, nu mai esti tu centrul gravitational al lumii tale pentru ca acum exista un copil, si cred ca e momentul cand incepi sa intelegi dragostea dintr-un alt punct de vedere.

Este ca un alt mod de a purta de grija cuiva, si intr-un fel, a avea un copil te face sa vezi lumea altfel, de exemplu daca as fi murit, as fi murit si gata. Dar dintr-o data: Nu, asteapta putin! Daca mor n-ar fi bine pentru acest copil, la fel si cu lucrurile pe care le fac, daca sunt rele vor exista consecinte negative. Astfel, acum privesc si educatie altfel. Privesc diferit si modul in care traim aici pe planeta.

Epoch Times: Puteti sa ne impartasiti putin din experienta dumneavoastra muzicala de pe vremea cand erati tanar?

Yo Yo Ma: Tatal meu era un povestitor foarte bun, si ne spunea povesti tot timpul: “Romanta celor trei regate”, despre personaje legendare ca Zhu Geliang si Cao Cao. El a fost cel care mi-a oferit o foarte buna educatie despre prioritatile culturale, despre ideile lui Confucius, cum ar fi armonia, respectul pentru parinti, cu o mica doza de taoism si budism combinate impreuna — aces tip de idei si valori.

N-am trait niciodata intr-o societate chinezeasca, astfel am putut avea acest fundal parintesc invatand istoria Chinei in colegiu, unde am invatat si cate putin despre literatura si am reusit sa calatoresc prin Asia. Japonia a fost unul dintre putinele locuri asiatice unde am putut sa vad ca principiile lui Confucius se aplica.

Epoch Times: Caracterul chinezesc “Yao” (medicina) contine caracterul “Yue” (muzica). Conceperea acestui caracter al muzicii este bazat pe o poveste legendara despre Huangdi, Imparatul Galben, care folosea muzica pentru a vindeca si a chema inapoi spiritele soldatilor morti in razboi. Ce parere aveti despre muzica si rolul ei pentru umanitate.

Yo Yo Ma: Cultura Chinei a vorbit intotdeauna despre muzica intr-un mod aparte. Ceva ce reflecta o influenta puternica si spirituala a poporului chinez. Pentru muzica, sunetul este energie, si energia este ca o atingere, si stim cat de puternica este atingerea pentru medicina. Chiar si daca cineva nu poate sa vorbeasca si il ti de mana, acest gest este de-a dreptul alinator.

Daca cineva nu poate vorbi si reactiona, dar ii vorbesti cu o voce linistitoare, unei persoane foarte bolnave, unui batran sau unui copil, acea voce poate sa schimbe cu adevarat situatia. Foarte multa lume vorbeste acum despre terapie cu muzica, iar eu cred ca muzica este intr-adevar un gen de terapie. Nu ofera doar confort interior, dar poate chiar sa aduca vindecare fizica.

Epoch Times: Libertatea este foarte importanta pentru un artist. Sub un regim comunist, artistii au fost fortati, prin cenzura sau auto-cenzura, sa directioneze orice forma de exprimare personala catre o singura directie: gloria regimului comunist si realizarile lui. Ce doriti sa le transmiteti artistilor care se straduiesc sa ramana adevarati in misiunea lor, in ciuda adversitatilor si riscurilor in fata carora sunt pusi in interiorul societatilor comuniste?

Yo Yo Ma: Cred ca scopul oricarei forme de arta este acela de a exprima ceva cu inteles foarte profund. Sunt foarte interesat de acel ceva care produce creativitatea. Acel ceva care face oamenii sa spuna: vreau sa scriu despre acest lucru, vreau sa pictez acest tablou, vreau sa compun muzica! Exista intotdeauna un motiv, si acel motiv trebuie sa fie unul foarte puternic.

Privind modul de expresie, sunt de parere ca aceasta creativitate vine adesea dintr-un sentiment de nepotrivire. Cu alte cuvinte … traiesti intr-o lume, apoi te muti intr-o alta lume. Si probabil ca … te vei intreba tot timpul: Cum ar fi daca as fi in China chiar acum?

Si daca ai fi in China, poate ca te vei intreba cum ar fi in Statele Unite, nu-i asa? Este vorba de ideea de a combina lumi diferite dintr-o singura perspectiva, ca si intr-o lucrare de arta, acest fapt este adesea o motivatie in procesul de creatie artistica. Astfel ati putea sa ganditi dintr-o perspectiva politica, sau un asociala, puteti s-o priviti din orice fel de punct de vedere. Cred ca, intr-un fel, vrei sa experimentezi de fapt ceva ce este mai inalt decat tine insuti.

Epoch Times: Ati dedicat foarte mult timp calatoriilor si spectacolelor. Cat la suta din timpul dumneavoastra il dedicati familiei? Cand sunteti cu familia, care este lucrul preferat pe care il faceti impreuna?

Yo Yo Ma: Inca mai dedic o jumatate din timpul meu calatoriilor si aproape inca o jumatate sunt plecat. Cred ca in ultimii 30 de ani, am petrecut probabil 20 de ani plecat de acasa, fapt care a ingreunat foarte mult munca sotiei mele in incercarea de a intretine o familie.

Cred ca un lucru pe care a reusit sa-l faca stand acasa cu Nicholas si Emily este acela de a nu ma face niciodata sa ma simt prost pentru ca sunt plecat, plecat sa lucrez, si mi-a spus intotdeauna ca asta este un lucru important pentru copiii mei. Astfel familia a fost intotdeauna ceva central. M-am intors intotdeauna, am incercat s-o fac cat de des, si cred ca lucrul preferat pe care il facem este sa radem si sa ne simtim bine impreuna.

Epoch Times: Care va este modelul in cariera muzicala?

Yo Yo Ma: Cred ca primul meu eroul violoncelist a fost Pablo Casals deoarece a afirmat — ceva ce am simtit ca este atat de frumos incat nu am putut sa uit — ca el este intai si intai o fiinta umana, apoi un mizician si apoi un interpret la violoncel.

Imi place si cred cu adevarat ce a spus. Stiu ca el a trait si si-a ales deciziile urmand aceasta conduita, si cred ca din aceasta perspectiva a fost un model nemaipomenit pentru mine.