Un făuritor de săbii taiwanez renaşte o moştenire străveche
Chen Shih-Tsung stă pe canapeaua din apartamentul său din sudul Taipei-ului, iar pe rafturile de lemn din spatele său se odihnesc aliaje nobile de oţel în valoare de zeci de mii de dolari, fiecare fiind o creaţie proprie. El este singura persoană de pe planetă care face astfel de săbii.
Chen este renumit în lumea practicanţilor de arte marţiale vorbitori de limbă chineză. Crescând cu poveşti despre arte marţiale, echivalentele chinezeşti ale istoriilor cu cavaleri rătăcitori, el a dezvoltat încet dorinţa de a deveni un făuritor de săbii. I-a luat opt ani şi o sumă enormă de bani pentru a-şi putea realiza visul. Chen Shih-Tsung este prima (şi singura) persoană a vremurilor noastre care a re-creat tipul de săbii despre care se crede că ar fi fost folosite în China antică, iar acum transmite această artă fiilor săi.
La peste 60 de ani, înalt, subţire şi plin de însufleţire, Chen stă pe marginea canapelei sale, gesticulând şi explicând viaţa petrecută pe urmele legendelor transmise prin scrierile despre arte marţiale.
O căutare mistică
Chen a petrecut ani întregi lucrând la un dealer de autoturisme second-hand, acumulând liniştit o avere. În acelaşi timp, Chen Shih-Tsung citea avid şi călătorea foarte mult în căutarea tradiţiei făuritorilor de săbii.
Legendele vorbesc de manuale pierdute sau îngropate, ce oferă detalii despre făurirea săbiilor sacre infailibile. Parcurgând tot Taiwanul şi apoi China, Chen Shih-Tsung n-a găsit nici o descriere foarte precisă; comuniştii au ars în timpul Revoluţiei Culturale multe dintre cărţile ce documentau astfel de tradiţii. Cu toate acestea, Chen Shih-Tsung a învăţat multe generalităţi, şi odată cu trecerea timpului, a început încet-încet să încerce singur să producă săbii de calitate.
Ascultând povestea lui Chen este ca şi cum ai intra într-unul din romanele despre arte marţiale pe care obişnuia să le citească. La un moment dat, în timpul călătoriilor sale, a descoperit că săbiile vechi erau toate obţinute prin topirea metalelor din meteoriţi - a face acest lucru în zilele noastre este imposibil, din moment ce nu mai cad suficienţi meteoriţi aşa cum cădeau cu mii de ani în urmă, iar omul modern oricum nu ştie cum i-au transformat anticii în săbii.
Chen Shih-Tsung, un om în vârstă, extrem de raţional de altfel, susţine, de asemenea, că săbiile pe care le face sunt impregnate cu puteri speciale, şi că, la început, a fost învăţat cum să le facă, de către fiinţe cereşti care l-au vizitat în vis. Primul citat din cartea pe care a scris-o este: "Cuvinte de la Pustnicul Violet al Şcolii Celeste Hao Yuan”. În cartea respectivă, cifrată cu simboluri şi metafore, personajul numit Pustnicul Violet consideră procesul de turnare a săbiilor ca pe ceva ce poate "uimi universul şi mişca zeii”. Doar maeştrii pot descuia puterile magice ascunse în interiorul lor, scrie Pustnicul.
Înainte de a reuşi să facă prima sa sabie, Chen a avut un vis extrem de şocant pentru el. Lumini, zeităţi şi fiinţe cereşti s-au succedat prin faţa ochilor săi, etalând strălucire de neuitat. Aceste personaje au comunicat cu el fără cuvinte, arătându-i cum să făurească săbiile. Conform relatării sale, aceasta nu ar fi fost prima dată când a avut astfel de viziuni. Zeităţi ar fi apărut alături de el şi i-ar fi dat instrucţiuni în timp ce se afla în atelierul său. Însă Chen Shih-Tsung este reticent să descrie scenele în detaliu - susţine că majoritatea oamenilor moderni oricum nu vor crede aceste lucruri.
Spre deosebire de făuritorii de săbii din China feudală, randamentul lui Chen este considerabil. El face de obicei zece săbii deodată, pentru că în timp ce una se răceşte, lucrează la următoarea. Când oţelul unei lame devine prea fierbinte de la polizor, va trece la următoarea lamă.
Este nevoie de o combinaţie specială de oţeluri de înaltă calitate pentru a face săbiile de care are nevoie Chen Shih-Tsung. Ele trebuie să fie extrem de rezistente - cel puţin de 58 - 65 pe Scala Rockwell. Scala Rockwell a Durităţii este standardul uzual de măsură a durităţii metalelor, dezvoltat în Statele Unite la începutul secolului XX. O daltă sau un topor obişnuit poate fi între 40 şi 45, ceea ce oferă o idee despre cât de dure sunt săbiile lui Chen. Ele pot despica pietrele în două.
Costul prohibitiv al materiilor prime şi al producerii barelor sunt câţiva dintre factorii care îl fac pe Chen singurul făuritor de astfel de săbii. Alţi făuritori de săbii îşi pot face lucrările încălzind manual materialele şi apoi luându-le la ciocan pentru a le aduce în forma dorită, fie cu mâna fie cu ajutorul unui utilaj. Dar săbiile produse prin această metodă nu se compară cu cele produse de Chen.
Totul ţine de compoziţia materialului. Lui Chen Shih-Tsung i-au trebuit opt ani pentru a descoperi din întâmplare formula pentru săbiile lui, iar de atunci n-a mai modificat-o.
Sabia trebuie să fie extrem de rezistentă, dar şi foarte flexibilă (în timpul interviului Chen a tras o sabie din raft şi a îndoit-o la peste 60°). Cele care pot fi încălzite manual în flacără deschisă şi apoi bătute în formă nu sunt la fel de rezistente precum cele ale lui Chen, deşi barele sale sunt forjate într-un cuptor de înaltă tehnologie dintr-o turnătorie de oţel modernă.
Peisaj interior
Când lucrezi la săbii, inima trebuie să fie incredibil de calmă, explică Chen Shih-Tsung. El stă în meditaţie o oră înainte de a începe o sesiune de ascuţire. Făurirea săbiilor de acest tip conţine un element uman şi spiritual de neînlocuit, afirmă chinezul.
Unul dintre paşii acestui proces tehnologic care necesită cea mai intensă muncă este şlefuirea lamelor din bare de oţel cu ajutorul unui polizor.
Polizarea este făcută în totalitate în baraca sa de la ţară. Ca un artist ce se bazează pe inspiraţie pură, el lucrează 20 de ore în continuu, oprindu-se doar pentru hrană, apă, şi mers la toaletă. În acest punct al procesului de fabricaţie totul se bazează pe "sensibilitatea mâinii”, care poate fi obţinută numai prin experienţă.
De asemenea, întregul proces tehnologic trebuie să fie încheiat într-o singură sesiune. Odată ce o laşi deoparte o sabie pe care o produci, pierzi modul în care o percepi, iar artizanul nu va mai putea să-l recapete niciodată, susţine Chen.
Şlefuirea barelor de oţel până ajung săbii solicită o precizie incredibilă. Dacă axa nu este exact în centru, sau nu este perfect dreaptă, şi dacă unul dintre tăişuri este tăiat prea adânc, poţi s-o arunci. Căldura poate, de asemenea, periclita lama.
O bucată de metal, când este şlefuită pe piatra de polizor, se înfierbântă foarte tare, iar căldura face ca oţelul să se dilate; dacă bara se dilată prea mult, se va deforma şi va fi inutilă. Factorul uman este şi aici esenţial, pentru că nu există nici o formulă de rezolvare a dilatării termale în procesul fabricării săbiilor. Totul se bazează pe îndemânare şi pe experienţă, care necesită ani buni pentru a fi dezvoltate.
Cu toate astea, şlefuirea sabiei este doar jumătate din poveste. Odată ce o sabie este şlefuită, lustruită şi primeşte un mâner şi o teacă, începe un alt proces - cel care transformă o sabie valoroasă într-una inestimabilă.
În fiecare zi făuritorul de săbii trebuie să frece sabia cu o bucată de pânză specială. Acest lucru generează căldură, iar structura moleculară a oţelului se schimbă atunci când devine fierbinte după frecarea cu pânza. Este nevoie de doi până la trei ani de frecare zilnică a săbiilor şi structura oţelului devine stabilă. Raze albastre încep să fie refractate de suprafaţă sabiei. Din acel moment, sabia nu va mai rugini niciodată şi nici nu mai trebuie întreţinută.
"Fierul şi oţelul ruginesc când vin în contact cu aerul pentru că aerul conţine umiditate”, explică Chen. "Umiditatea din aer este absorbită de metal prin pori şi apoi combinată cu cristalele metalului, având ca rezultat o modificare chimică ce provoacă oxidarea şi rugina. Altfel spus, fierul şi oţelul nu vor rugini dacă nu au pori.”
Singurul mod de a scăpa de pori este să freci oţelul până când devine fierbinte, forţând cantitatea neînsemnată de aluminiu din el să se topească. Deoarece aluminiul are un punct de topire scăzut, va ieşi la suprafaţă şi se va topi, blocând porii. Este nevoie de ani pentru a obţine pe deplin acest lucru.
Chen încearcă în prezent să-şi înveţe fii cum să şlefuiască săbii, iar răspunderea de a duce mai departe tradiţia stă pe umerii lor.
"Valoarea unei săbii-capodoperă nu poate fi niciodată calculată în bani", explică el. "Este o comoară inestimabilă care ar trebui să fie o ‘bijuterie de familie’ pe care generaţiile viitoare să o admire şi să o preţuiască”.
