Un elicopter al armatei americane ce transporta patru persoane s-a prăbuşit în Anglia

Elicopter israelian de transport tip CH-53. (Sean Gallup / Getty Images)
P. P.
08.01.2014

Un elicopter Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, ataşat la baza din Lakenheath, Suffolk, s-a prăbuşit cu patru persoane la bord, marţi, în nordul regiunii de coastă Norfolk, în timpul unui zbor de antrenament, au anunţat oficiali britanici şi americani.

"Putem confirma că unul din elicopterele noastre HH-60G Pave Hawk s-a prăbuşit în afara sectorului Cley în timpul unui exerciţiu de zbor", a precizat un purtător de cuvânt de la baza SUA, conform agerpres.

Accidentul a avut loc în jurul orei 6:13 conform oficialilor armatei americane. Autorităţile britanice au ajuns la faţa locului în jurul orei 7:00 şi au izolat o zonă de 400 de metri în jurul accidentului.

Oficialii de la Pentagon au confirmat că toţi patru prezenţi la bordul aparatului de zbor au decedat în urma accidentului.

"Misiunea principală a elicopterului HH-60G Pave Hawk este să efectueze operaţiuni de zi sau de noapte în medii ostile pentru a recupera membri ai echipajelor doborâte sau alte persoane izolate în timpul războiului", se preciza pe site-ul forţelor aeriene.

În timpul accidentului elicopterul efectua un zbor de antrenament în zona unei rezervaţii naturale din vecinătatea Mării Nordice. Vremea din Marea Britanie a fost afectată de turbulenţe, vânturi puternice şi ploi torenţiale.

Baza Forţelor Aeriene Royale de la Lakenheath este cea mai mare bază a Forţelor Aeriene ale SUA din Anglia şi singura divizie F-15 a forţelor aeriene americane în Europa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor