Un bărbat şi-a petrecut 52 de ani construind un castel din piatră. Imagini IREALE
Locuitorii voiau un castel, aşa că Jim Bishop s-a gândit să construiască unul.
Era anul 1969 când fierarul de ornamente în vârstă de 20 de ani a hotărât să construiască o cabană din piatră lângă Pueblo, Colorado, cu ajutorul tatălui său, cu intenţia de a face o casă dintr-o baracă. Dar ceea ce a început ca un proiect de construcţie s-a transformat într-un simbol al libertăţii, după aproximativ 50 de ani de muncă. Din el avea să ia naştere Bishop Castle.
Ideea construirii castelului s-a ivit atunci când unii localnici treceau cu maşina pe lângă căsuţa de piatră şi comentau cum ultima sa anexă - un rezervor de apă improvizat, finisat în zidărie şi mobilat cu ferestre arcuite - semăna foarte mult cu un castel. Acest lucru a pus în mişcare rotiţele imaginaţiei lui Jim.
"A început să adauge la căsuţa de piatră, iar bunicul meu l-a întrebat ce face", a declarat pentru The Epoch Times fiul lui Jim, Daniel Bishop, în vârstă de 50 de ani. "El a spus: 'Oamenii vor un castel, o să le construiesc unul'. Şi bunicul meu nu a mai intervenit deloc după aceea în vreun fel".
În mod special, tatăl lui Jim a finalizat în cele din urmă o căsuţă din piatră care a devenit un magazin de cadouri, deşi a sfârşit prin a arde.
Desigur, Jim avea intenţii bune în dorinţa sa intensă de a construi un castel pentru ca locuitorii din zonă să se bucure, în ciuda ezitării tatălui său. Motivaţia lui venea dintr-o experienţă mai puţin plăcută pe care a avut-o în copilărie, pe când trăia în sărăcie. Ca adolescent, în timpul unei ieşiri cu membrii familiei în zona Seven Falls (Cele Şapte Cascade), abia şi-a permis să-şi plătească intrarea.
După ce a plătit taxa de intrare, tânărul s-a aventurat pe stânci, moment în care a auzit o voce prin difuzor care îl atenţiona şi care l-a scos afară, întrerupându-i distracţia. "Şi-a amintit că a fost jenat de situaţie şi că a avut un sentiment de inferioritate faţă de toţi ceilalţi de acolo", spunea Daniel. Această experienţă l-a marcat profund şi a dezvoltat o idee valoroasă, aceea de a crea un loc în care oamenii să se poată bucura în voie şi care să nu producă acel sentiment neplăcut pe care l-a avut el când i s-a spus că nu poate să facă acel lucru.
Astfel, a început "obsesia" construirii castelului. A început cu un buget redus, lucrând la construcţie doar în weekend-uri, petrecând restul săptămânii într-un atelier de fierărie. Cu timpul, "obsesia" lui s-a amplificat, acceptând donaţii locale, ceea ce i-a permis să închidă atelierul cinci luni pe an, în timpul verii, pentru a se dedica realizării visului său. Toţi banii săi economisiţi au fost investiţi în construcţia castelului. "Cinci până la zece ani, [tatăl meu] s-a străduit enorm, lucrând la construirea castelului în fiecare vară", povestea Daniel.
La începutul anilor '70, puţini se preocupau dacă a scos pietre din Pădurea Naţională. Şanţurile existente de-a lungul drumului şi alunecările de teren din zonă erau văzute ca resurse disponibile. Dar pe măsură ce proiectul de construcţie a castelului lui Jim a necesitat transportul a trei sau patru tone de rocă per transport, Serviciul Pădurii Naţionale a observat activitatea şi a început să perceapă o taxă de 15 dolari pe tonă pentru permisul de transport al rocilor. Jim a considerat că acest lucru era mult prea mult, mai ales că "oferea castelul gratuit" publicului şi aducea beneficii zonei.
Aşadar, nu a dat înapoi şi a afişat un anunţ cerând localnicilor să depună plângeri. Ca urmare, Serviciul Pădurii Naţionale i-a făcut o ofertă rezonabilă. "Noi credem că s-au retras complet din cauza numărului mare de apeluri pe care le-au primit şi nu mai puteau desfăşura afaceri", spunea Daniel. "Ei i-au oferit un permis de transport al rocilor de 15 cenţi pe tonă."
Jim a acceptat şi toţi au fost mulţumiţi.
Pe parcurs, guvernul a devenit mai permisiv în privinţa folosirii rocilor. Jim "nu a mai cumpărat un permis de mult timp", spunea Daniel, adăugând că poate au ajuns să aprecieze conceptul de atragere a profitului din turism. Începând de atunci, pentru Bishop Castle urmau să existe mai puţine obstacolo în calea construirii castelului Bishop.
În anii '70 şi '80, Jim a lucrat singur la construirea castelului şi era suficient de în formă pentru asta. Era un culturist de talie olimpică, potrivit fiului său, cu un singur braţ Jim putea ridica o halteră de 68 de kilograme. De asemenea, era inventiv. Aducea pietre în spatele unei camionete, le transporta pe şantier şi aduna aproximativ 227 de kilograme de piatră şi beton pe o platformă, pe care o lega de un sistem cu scripete şi apoi lega funia de maşina sa şi transporta întreaga încărcătură la înălţimi înfricoşătoare înainte de a urca el însuşi pentru a începe să aşeze piatra. A fost o adevărată performanţă, ca să spunem aşa.
Astfel, castelul se înălţa constant.
Şi mai sus, şi mai sus...
În perioada adolescenţei sale, timp de mai mulţi ani, Daniel a văzut cum castelul creştea ca un organism viu. O căsuţă din piatră a devenit un fort cu două etaje. Apoi a fost adăugat un al treilea etaj cu acoperiş în vârf, formând "Sala Mare", care a fost numită "Catedrala".
Continuând cu tema catedralei, Jim a creat arcuri butante, similare celor de pe Catedrala Notre Dame din Paris, care au fost înfipte în pământ pentru a susţine pereţii, deoarece Jim se temea că zidăria ar putea să se prăbuşească în exterior, din cauza înălţimii sale. În cadrul unei campanii de strângere de fonduri, Jim a apelat la artizani locali pentru a confecţiona vitralii pentru "catedrală" - căci soţia lui Jim transformase proiectul într-o fundaţie pentru copiii care aveau nevoie de o operaţie pe cord - şi astfel au atras participarea publicului.
După cum puteţi bănui, castelul este decorat cu elemente de fier ornamental - balcoane din fier forjat, grinzi decorative de acoperiş şi chiar un dragon. "Dragonul de pe faţada castelului a fost construit... în atelierul de fierărie al lui [Jim] într-o iarnă, pentru a atrage mai multă atenţie", spunea Daniel. "Apoi a fost transportat în două părţi şi ridicat cu un scripete şi sudat pe castel."
Astfel, castelul a ajuns la înălţimi ameţitoare, pe măsură ce Jim a pus ultimele pietre ale turnului central, cel mai înalt dintre cele trei turnuri, atingând o înălţime de aproximativ 49 de metri în aer.
Dacă îl construieşti, ei vor veni
Castelul Bishop nu ar fi avut nici un rost dacă nimeni nu ar fi venit să se bucure de el. Şi oamenii au venit, chiar în număr mare.
În afară de turişti, pentru o vreme a fost chiar un paradis pentru petreceri de noaptea, unde sute de tineri îmbrăcaţi în costume montau spectacole cu efecte de lumini, aveau DJ-uri cu muzică techno şi dansau toată noaptea până la răsăritul soarelui. Libertatea a triumfat, cu bune şi cu rele.
Totuşi, odată cu libertatea vine şi responsabilitate. Nici Jim, nici fiul său nu împiedicau vizitatorii să exploreze, dar există zone ale castelului unde platformele de fier atârnă deasupra înălţimilor înspăimântătoare şi cel mai mic tremurat sau zdruncinare tulbură mintea. Orice persoană cu discernământ s-ar întreba dacă chiar este în siguranţă. "Eu sunt de părere că îl menţinem în siguranţă din punct de vedere structural", a spus Daniel. Dar există o anumită precauţie, care aduce aminte de Jim, adolescentul care se căţăra pe stâncile de la Seven Falls.
Nu există difuzoare la Castelul Bishop, pentru că libertatea în sine determină oamenii să-şi asume propria siguranţă, ca o lege a naturii, potrivit spuselor lui Daniel. "Cred că atunci când devine evident că nu va fi nimeni acolo să aibă grijă de ei şi când se simt înspăimântaţi, oamenii au tendinţa să aibă grijă de ei înşişi", spunea el. "Există o tendinţă firească de siguranţă care apare acolo sus şi anume că, dacă ceva nu pare să fie sigur, oamenii sunt extrem de atenţi. Şi asta creează o siguranţă autoimpusă."
Castelul este o proprietate privată. Toţi sunt bineveniţi, dar "intră pe propriul risc", afirma Daniel, adăugând că "nimeni nu a suferit vreodată vreo vătămare din cauza faptului că se afla în sau pe castel - cel puţin din câte ştiu eu".
Din păcate, Jim a suferit o cădere psihică, în 2021, din cauza unei tulburări bipolare care l-a împiedicat să construiască în ultimele două sezoane. După 52 de ani, zilele sale pentru construcţia castelului au luat sfârşit. Din 2018, Daniel a preluat conducerea - supraveghind ceea ce a devenit o moştenire profitabilă pentru libertatea americană, aşa cum şi-a dorit Jim.
Astăzi, Castelul Bishop este un spectacol care se ridică maiestuos în Pădurea Naţională. Cu toate acestea, Daniel ne asigură că "este departe de a fi gata, dacă mergi după imaginea pe care cred că o avea în minte tatăl meu despre ce dorea să vadă acolo". El a menţionat că un turn mai are încă nevoie de anumite lucrări de zidărie. Poate că într-o zi se va ocupa de asta.
Dar ce vom face cu pietrele de care va avea nevoie şi de unde le va lua? Din alunecări de teren? Din Pădurea Naţională? Din şanţuri? Mai important, ce vom face cu permisul de care va avea nevoie şi cu costul acestuia? Fiul lui Jim explică: "Castelul a devenit destul de reuşit încât probabil că nu aş încerca să scot piatră din Pădurea Naţională", adăugând că "nu fără să contribui la munte printr-o formă financiară".
