Un alt dar miraculos al naturii pentru sănătatea noastră - coada şoricelului

Achillea millefolium este denumirea ştiinţifică pentru coada şoricelului, plantă medicinală perenă, erbacee, foarte des întâlnită, de la câmpie până în zonele montane, în locuri necultivate, pajişti, pe marginea drumurilor...

Are numeroase denumiri populare printre care: brădăţel, prisnel, iarba oilor, iarbă strănutătoare, crestăţea.

De la naturalistul roman Pliniu cel Bătrân ne-a rămas informaţia că Ahile trata rănile soldaţilor în timpul războiului troian cu această plantă (de unde şi denumirea Achillea). Dar şi soldaţii în timpul Primului Război Mondial au folosit-o pentru leziunile minore, suplinind astfel lipsa de medicamente. În medicina populară pe răni se presară deseori pulbere de coada şoricelului.

În China, de peste două milenii, tulpinile de coada şoricelului (în număr de 50) erau folosite în Divinaţia I Ching (Cartea schimbărilor), tehnica fiind numită achilleomancie.

Coada şoricelului este o plantă care nu suferă de secetă sau de frig, este rezistentă la îngheţ (-15 ° C) dar evită soluri cu umiditate crescută. Îi place în general să se răsfeţe la soare. Înfloreşte din iunie până în septembrie, iar floarea este o inflorescenţă, un bucheţel de mici floricele albe, gălbui sau roz plăcut mirositoare, în vârful unei tulpini de obicei drepte, semeţe care poate ajunge până la aproximativ 80 cm lungime. Frunzele sunt în formă de pană, păroase care i-a atras numele millefolium.

Florile pot fi recoltate începând din iulie până în octombrie, la ora prânzului, în plin soare, atunci fiind concentraţia maximă a principiilor active. E bine sa avem la noi o foarfecă.

Planta conţine acid salicilic, asparagin, flavonoide, steroli, taninuri, bitter şi anticoagulante cumarinice. Are proprietăţi tonice, digestive, antispastice, hemostatice, emmenagoge, antiinflamatoare, regeneratoare tisulare, hipotensive, antihemoroidale, datorită cărora poate fi folosită în numeroase afecţiuni. În general se utilizează sub formă de infuzie (are un gust dulce, uşor amărui) dar şi decoct, tinctură, sirop, suc, unguente, pulbere, supozitoare.

Farmacist dr. Ovidiu Bojor şi Octavian Popescu, dr. în medicină, recomandă astfel întrebuinţarea plantei:

- ca antihepatotoxice şi stimulante ale funcţiei hepatice, sub forma de infuzie din 1-2 linguriţe la o cană de apă, se beau 1-2 căni pe zi în special în pauzele de tratament medicamentos sau fitoterapic;

- în dischinezie biliară datorită proprietăţilor coleretice şi colagoge- 2 linguri la 1/2 l apă, se bea pe parcursul unei zile;

- ca stimulent gastric - datorită substanţelor amare conţinute;

- în dismenorea primară pentru acţiunea spasmolitică dar şi antiinflamatoare prin care contribuie la restabilirea funcţiei ovariene, în sindroamele premenstruale, tratamentul profilactic şi curativ al tulburărilor de menopauză;

- pentru enterocolite, infuzie din 2 linguri de flori la 1/2 l apă, deoarece conţine camazulene cu acelaşi spectru antibacterian ca uleiul esenţial de muşeţel;

-datorită acţiunii antiseptice poate fi utilizată în abcesul dentar sub formă de infuzie călduţă, din 2 linguri de flori la o cană cu apă, cu care se clăteşte gura la interval de o oră, în faza de debut sau după rezolvarea stomatologică a cazului;

- ca vermifug, infuzie concentrată 2 linguri de flori la 100 ml apă, întreaga cantitate se bea neîndulcită, dimineaţa pe stomacul gol; tratamentul durează cel puţin 6 zile;

- pentru efectul sedativ, 1-2 linguriţe de plantă la o cana de apă, se beau 2-3 căni /zi. Limpezeşte mintea, aşadar se poate folosi cu succes înaintea unui examen sau a unui interviu de angajare;

-în tratarea constipaţiei; în cazul hemoroizilor se fac băi locale cu infuzie concentrată 50-60 grame flori la un litru de apă;

-acnee, suc proaspăt

-grăbeşte cicatrizarea în cazul arsurilor locale uşoare prin aplicarea de comprese locale cu infuzie din 2 linguri flori la o cană de apă;

- proprietăţi decongestive în leziuni ale ţesuturilor-(prin lovituri, căzături), inflamaţii locale , edeme sau echimoze( vânătăi)- infuzie 60 g plantă la 1l apă, spălături locale; infuzie concentrată din 2 linguri de plantă la o cană de apă, comprese pe zonele traumatizate; decoct din 2 linguriţe plantă la o cană de apă, cataplasme locale.

Mai este folosită ca expectorant, de asemenea pentru potenţarea efectelor terapeutice ale altor plante (de exemplu, combinat cu anason, coriandru sau fenicul, potenţează efectul carminativ al acestora).

Unguentul preparat din această plantă ajută la tratarea varicelor iar uleiul esenţial poate distruge larvele de ţânţar.

Femeilor însărcinate nu li se recomandă ceaiul de coada şoricelului.

Coada şoricelului poate fi uneori cultivată ca plantă ornamentală sau pentru îmbunătaţirea calităţii solului. Frunzele sale sunt considerate un bun îngrăşământ, de asemenea e benefică pentru alte plante, cele bolnave recăpătându-şi vigoarea când sunt cultivate în apropierea ei.

Unele proverbe chinezeşti spun despre această plantă că luminează ochii şi stimulează inteligenţa. Alături de carapacea de broască ţestoasă, tot în tradiţia chineză, e considerată norocoasă.