„Umanizarea” câinilor – eroarea subtilă care le afectează echilibrul emoţional

Contrar unei percepţii larg răspândite, „umanizarea” câinilor nu este o dovadă de afecţiune excesivă, ci o proiecţie greşită a logicii şi emoţiilor umane asupra unui animal guvernat de mecanisme etologice distincte. Specialiştii avertizează că această confuzie, deşi bine intenţionată, poate avea consecinţe directe asupra bunăstării, stabilităţii emoţionale şi comportamentului canin.

Într-un context global în care câinii domină piaţa animalelor de companie — de la Statele Unite la Europa Occidentală — dresorii şi etologii pledează tot mai ferm pentru o relaţie fundamentată pe respectul faţă de natura speciei, nu pe sentimentalism antropomorfic.

Câinii, o prezenţă globală în gospodării

La nivel mondial, populaţia canină depăşeşte 270 de milioane de exemplare, cu concentraţii semnificative în economii majore precum SUA, Germania, Spania sau Brazilia, potrivit datelor World Population Review. Europa adăposteşte zeci de milioane de câini, susţinând o industrie a îngrijirii şi serviciilor conexe evaluată la miliarde de dolari anual.

Această popularitate a alimentat însă şi o tendinţă tot mai pronunţată de „parentalizare” a animalelor, fenomen care, avertizează experţii, favorizează apariţia unor erori educaţionale sistematice.

„Cea mai gravă eroare”: avertismentul experţilor

Dresorul canin spaniol Alan Peiró (TikTok @adiestramiento_n.humedas) cunoscut în mediul online pentru intervenţiile sale educative, subliniază într-un material video devenit viral: „El error más comun que cometen los dueños es humanizar a los perros” („Cea mai frecventă greşeală pe care o fac proprietarii este umanizarea câinilor”).

Problema nu constă în gesturile de afecţiune, ci în presupunerea că animalul percepe realitatea, emoţiile şi nevoile în aceiaşi termeni ca omul. O astfel de interpretare eronată generează aşteptări nerealiste, frustrări reciproce şi conflicte inutile în relaţia om–câine.

Proiecţii umane versus mecanisme naturale

Rasele dotate cu dublu strat de blană oferă un exemplu elocvent. Adaptate termic la variaţii climatice, acestea ajung adesea să sufere din cauza unor intervenţii „protectoare” — haine inutile, limitarea accesului la spaţii confortabile pentru ele — dictate exclusiv de disconfortul uman.

În mod instinctiv, câinii îşi aleg singuri locurile de odihnă în care se simt în siguranţă şi echilibraţi. Ignorarea acestor semnale subtile poate induce un stres aparent minor, dar persistent, care, în timp, favorizează tulburări comportamentale.

Literatura etologică este consecventă: antropomorfizarea excesivă creşte riscul apariţiei anxietăţii, hiperataşamentului şi chiar al comportamentelor agresive.

Limbajul corpului: mesaje adesea ignorate

Poziţia urechilor, mişcarea cozii sau căscatul repetat sunt indicatori clari ai disconfortului, nu manifestări de „obrăznicie”. Evitarea contactului vizual semnalează anxietate, nu vinovăţie. Aşa-numita „expresie de vină” observată după distrugerea unor obiecte este, în realitate, un comportament de calmare şi supunere.

Proiectarea sentimentelor umane asupra acestor reacţii naturale nu face decât să adâncească neîncrederea şi să amplifice tensiunile. Înţelegerea limbajului corporal canin reduce semnificativ conflictele şi îmbunătăţeşte calitatea convieţuirii.

Dresaj responsabil şi respect etologic

Educaţia eficientă se bazează pe principii clare: refuzul violenţei, utilizarea întăririi pozitive şi coerenţa regulilor. Proprietarul echilibrat devine o sursă de siguranţă şi stabilitate, nu un substitut parental.

Respectarea limitelor speciei şi a nevoilor reale ale câinelui contribuie la prevenirea tulburărilor emoţionale şi la construirea unei relaţii armonioase. În marile pieţe globale, această tranziţie de la sentimentalism la profesionalism redefineşte profund raportul dintre om şi animal — într-o direcţie mai lucidă, mai responsabilă şi, paradoxal, mai empatică.