Ultimele 48 de ore după gratii pentru Adrian Năstase?
alte articole
Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi eliberat luni din închisoare, în cazul în care Tribunalul Bucureşti va decide acest lucru. Năstase se află după gratii de 284 de zile şi, conform legii, ar putea fi eliberat condiţionat.
Recursul procurorilor la decizia prin care Judecătoria sectorului 4 a hotărât că acesta poate părăsi arestul se discută luni la Tribunalul Bucureşti. Unele persoane, citate de Digi TV spun că strategia de apărare a lui Năstase a fost dată peste cap deoarece în urmă cu câteva zile procurorii DNA au ridicat două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti pentru suspiciunea de a fi luat mită, acesteatrebuind să judece şi recursul lui Adrian Năstase.
Dosarul a fost repartizat unui alt complet de trei magistraţi, dar şi la acest complet de judecată par să fie probleme, pentru că soţii a doua dintre judecătoare ar fi avut probleme de ordin penal.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legatură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD. Fostul premier este încarcerat din 26 iunie 2012.
În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.
Dosarul Trofeul Calităţii a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă în ianuarie 2009. Adrian Năstase, principalul inculpat din dosar, a fost acuzat că, în 2004, a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală prin simpozionul „Trofeul calităţii în construcţii”. Din taxele de participare încasate s-au strâns aproape 1,7 milioane de euro.
Anchetatorii spun că în loc să ajungă în bugetul Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a organizat „Trofeul”, banii au mers către patru companii controlate de apropiaţi ai familiei Năstase. De aici, sumele au ajuns la Eurografica, firma care a prestat diverse servicii în campania prezidenţială a fostului lider social-democrat.
Adrian Năstase a fost condamnat pentru că şi-a folosit influenţa pe care o avea, în calitate de lider de partid, pentru a obţine bani ca să îşi finanţeze campania electorală.
Digi TV aminteşte şi celelalte condamnări din acest caz.
Irina Jianu, fost inspector general al ISC, a fost judecată pentru abuz în serviciu, spălare de bani şi fals. A fost cea care a stabilit taxele de participare la Trofeul Calităţii - 125 de euro pentru persoanele fizice şi 400 de euro pentru cele juridice. A primit o pedeapsă de şase ani de închisoare.
Diana Gasparovici, fost inspector general adjunct al Inspectoratului, a fost judecată şi condamnată pentru complicitate la abuz în serviciu. Este dată în urmărire generală încă din iunie anul trecut, fiind condamnată la 5 ani de închisoare.
Cristian Vasile, directorul general al SC EUROGRAFICA SRL, a fost judecat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, spălare de bani şi fals. Firma pe care o conducea s-a ocupat de materialele promoţionale pentru campania electorală a fostului premier.
Bogdan şi Mariana Popovici au primit câte cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, spălare de bani şi fals. Ei sunt cei care deţineau firmele prin care s-ar fi spălat banii obţinuţi din organizarea simpozionului.