Ultima decadă a regimului ceauşist, marcată de o racolare uriaşă de colaboratori în rândul Securităţii [CNSAS]

Potrivit datelor relevate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), situaţia statistică a colaboratorilor Securităţii, în ultima decadă a regimului ceauşist, arată fără dubii că supravegherea cetăţenilor români crescuse în intensitate, comparativ cu perioadele anterioare.

Într-un articol publicat marţi pe Facebook, CNSAS reaminteşte faptul că oamenii o duceau foarte greu în „epoca de aur”, iar Partidul Comunist nu încerca să facă ceva concret pentru a remedia lipsa hranei, a energiei electrice, a căldurii sau degringolada economiei. Ba dimpotrivă, răspunsul regimului comunist de la Bucureşti la creşterea tensiunilor sociale a fost intensificarea represiunii.

În acest context, Securitatea a primit sarcina de a se concentra pe luarea unor măsuri dure de urmărire a nemulţumiţilor, care deveneau tot mai vocali şi al căror număr creştea pe măsură ce condiţiile de trai se deteriorau progresiv.

Astfel, potrivit sursei citate, în perioada 1980-1989 au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, peste 200.000 de persoane. Doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări, în condiţiile în care regimurile comuniste se prăbuşeau unul după altul în jurul României. Estimarea a fost făcută luând în calcul şi dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989.

Rezultă că o treime din numărul total al colaboratorilor Securităţii din întreaga perioadă comunistă a fost recrutată în ultimii ani ai regimului, 1980-1989. Astfel, dacă la cei 120.000 recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutaţi în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutaţi în ultimii 20 ani de ceauşism, adică jumătate din numărul total al colaboratorilor pe care Securitatea i-a recrutat de la înfiinţare.

Numărul total al colaboratorilor Securităţii, recrutaţi de la înfiinţarea acesteia, în 1948, până la prăbuşirea regimului comunist din România, în 1989, poate fi aproximat la minimum 650.000 de persoane.

Dar, precizează CNSAS, la această cifră trebuie adăugate categoriile de surse folosite de Securitate fără ca acestea să fie înregistrate în evidenţele reţelei informative, cum ar fi sursele oficiale, surse ocazionale, persoane de sprijin etc.

Încă o precizare: aceste cifre se referă doar la sursele folosite de către direcţiile interne ale Securităţii, evidenţele CIE (Centrul de Informaţii Externe) fiind separate.

Dintre cei 650.000 de colaboratori, pentru circa 23.000 există consemnat faptul că au refuzat colaborarea. Foarte puţini, însă, au spus nu de la început. Cei mai mulţi au refuzat după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de colaborare.

Aproximativ 100.000 au fost abandonaţi ca fiind „fără posibilităţi” (un alt fel de a spune că s-au eschivat de la colaborare. De asemenea, „fără posibilităţi” mai putea însemna că nu au fost apreciaţi corect de către ofiţerii recrutori în privinţa potenţialului colaborării sau că şi-au schimbat domiciliul, locul de muncă etc. şi nu mai pot fi folosiţi în mediul respectiv).

Cifrele prezentate sunt o dovadă în plus că teoria potrivit căreia perioada târzie a comunismului românesc a marcat o perioadă „de relaxare a represiunii” este falsă. Din contră, represiunea s-a accentuat, măsurile de control asupra populaţiei au crescut în intensitate, iar metodele s-au rafinat.

Ce spun cifrele

Într-o postare ulterioară pe Facebook, CNSAS vine cu lămuriri privind cei aproape 200.000 de colaboratori recrutaţi de Securitate în ultima decadă a regimului ceauşist.

Cine erau aceştia, din ce medii proveneau şi în ce domenii erau folosiţi cu prioritate?

Iată ce spune Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii despre componenţa efectivului de colaboratori racolat de Securitate în perioada 1980-1989:

158000 dintre cei nou recrutaţi erau bărbaţi.

30200 aveau studii superioare, în timp ce peste 4300 erau studenţi

Peste 3600 activau în domeniul sănătăţii (medici şi asistenţi medicali), 800 în mediul juridic, circa 4200 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), iar 8500 lucrau în învăţământ.

Peste 1000 aveau ocupaţii dedicate artelor, între care 110 actori, 50 de regizori, 120 de „artişti”, 410 instrumentişti, 210 pictori, 55 de sculptori etc.

Peste 8500 erau din mediul rural. Pentru cele patru direcţii principale ale Securităţii situaţia agenţilor se prezenta astfel:

Direcţia I (Informaţii Interne): peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 78.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 78.500).

Direcţia II (Contrainformaţii în domeniul economic): 2000, cărora li se adăugau 39.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 41.000).

Direcţia III (Contraspionaj): peste 4600, plus 11.500 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 16.100).

Direcţia IV (Contrainformaţiile militare şi penitenciarele): 18.500.

Sursa citată subliniază faptul că, deşi Direcţia I avea, în continuare, cel mai mare număr de colaboratori, planurile economice ale regimului, care prevedeau dezvoltarea masivă a industriei grele şi plata cât mai rapidă a datoriei externe, au condus la creşterea masivă a colaboratorilor în domeniul economic – 41.000 faţă de 18.600 în decada anterioară.

Confruntat cu o situaţie economică ce se deteriora rapid, cu degradarea condiţiilor de trai ale populaţiei şi cu izolarea pe plan extern (izolarea chiar şi în interiorul lagărului socialist), regimul de la Bucureşti a considerat că singura soluţie era creşterea represiunii.