UE va contribui cu 2,4 miliarde euro anual, în următorii 3 ani, la limitarea efectelor schimbărilor climatice
Statele membre ale Uniunii Europene au decis vineri să contribuie cu 2,4 miliarde de euro anual, în anii 2010, 2011 şi 2012 (în total 7,2 miliarde de euro), la eforturile de limitare a efectelor schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare.
Anunţul a fost făcut de premierul suedez Fredrik Reinfeldt, preşedintele în exerciţiu al Consiliului UE, la finalul reuniunii Consiliului European de iarnă.
Aceste fonduri vor fi alocate pentru măsurile de adaptare la schimbările climatice, pentru limitarea efectelor acestui fenomen şi construirea capacităţilor aferente acestor măsuri.
Reinfeldt a mai spus că liderii europeni au reconfirmat ţinta UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020 în comparaţie cu nivelul din 1990 şi a precizat că blocul comunitar este dispus să majoreze această ţintă la 30% dacă şi alte ţări dezvoltate din OECD, precum SUA şi Canada, îşi vor asuma angajamente similare.
Până în prezent, pe baza informaţiilor furnizate individual de fiecare ţară membre, se cunoaşte că, în următorii 3 ani, Franţa va contribui anual la măsurile anunţate cu 420 de milioane de euro, Marea Britanie cu 440 milioane de euro, Suedia cu 267 milioane de euro şi Olanda cu 100 de milioane de euro.
La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat decizia Celor 27 cu privire la finanţarea acestor măsuri şi s-a declarat optimist în perspectiva încheierii Conferinţei ONU de la Copenhaga, de săptămâna viitoare.
Nivelul contribuţiei UE de 7,2 miliarde de euro la eforturile de limitare a efectelor schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare este superior obiectivului fixat iniţial de preşedinţia suedeză a UE, situat în jurul a 6 miliarde euro.
Europenii doresc să contribuie cu aproape o treime din totalul ajutorului la nivel mondial prevăzut pentru ţările sărace. Totodată ei doresc să prezinte această sumă, precum şi unitatea blocului în această privinţă, în cadrul negocierilor internaţionale ce se desfăşoară sub egida ONU la Copenhaga.
Acest ajutor, finanţat de către ţările bogate, constituie una dintre principalele mize ale discuţiilor din capitala daneză. El ar urma să permită ţărilor în curs de dezvoltare să facă faţă impactului provocat de încălzirea globală şi să dezvolte economii mai puţin poluante.