Ucraina loveşte Rusia în plin. Pune sechestru pe activele a două importante bănci ruseşti

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski (Captură YouTube)

Rada Supremă a aprobat, cu 334 de voturi, decretul preşedintelui Vladimir Zelenski, din 11 mai, privind sechestrarea obligatorie a activelor Sberbank of Russia şi VEB Russia în Ucraina.

După cum a precizat deputatul Oleksii Honcearenko, decretul se referă la activele financiare ale filialei ucrainene a Sberbank, Internaţional Reserve Bank (MR Bank, fosta Sberbank, Kiev) în valoare de 5 miliarde 825,88 milioane UAH (peste 191 milioane euro) şi ale filialei VEB.RF Prominvestbank (PIB, Kiev) - 4 miliarde 483,31 milioane UAH.

Goncearenko a adăugat că sunt retrase şi creanţele Sberbank of Russia şi VEB.RF faţă de filialele lor, în valoare de 14 miliarde 889,69 milioane UAH şi, respectiv, 934,87 milioane UAH.

Potrivit decretului, documentul pune în aplicare decizia Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei adoptată în aceeaşi zi - 11 mai. Potrivit notei explicative din Radă, aceste acţiuni au fost efectuate în conformitate cu legea "cu privire la principiile de bază ale sechestrării obligatorii a obiectelor dreptului de proprietate ale Federaţiei Ruse şi ale rezidenţilor acesteia în Ucraina", aprobată de Parlament la 3 martie anul curent.

"Obiectele drepturilor de proprietate ale Federaţiei Ruse şi ale rezidenţilor săi, a căror înregistrare a titlului de proprietate nu este cerută de lege, vor fi transferate în proprietatea statului de la data promulgării decretului preşedintelui Ucrainei de către Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare...", se arată în lege.

Legea prevede ca astfel de decrete prezidenţiale să fie aprobate de Radă în termen de cel mult şase luni de la ridicarea legii marţiale în ţară, dar şeful statului şi parlamentul au decis să efectueze această procedură imediat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe