Ucraina încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de Gazprom: soluţii şi argumente

Asigurarea securităţii energetice este una dintre priorităţile incontestabile ale politicii de stat. Folosindu-se de diverse avantaje, ţările puternice încearcă să obţină în domeniul energetic cele mai bune soluţii. Între timp, concurenţa dintre proiectele energetice şi strategiile principalilor jucători obligă ţările din Europa Centrală şi de Est să accelereze căutarea de resurse şi livrări energetice de alternativă, în scopul preîntâmpinării deficitului energetic. Pentru Ucraina, actuala stare de lucruri nu oferă motive de optimism, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

Finalizarea primului tronson al gazoductului 'Nord Stream' a schimbat în mod substanţial echilibrul intereselor energetice în Europa. Speranţele guvernului ucrainean în ceea ce priveşte atingerea unor compromisuri acceptabile cu Gazprom nu au primit confirmări reale. Situaţia obligă Kievul să accelereze implementarea de tehnologii pentru economisirea energiei şi să asigure infrastructura pentru livrările de gaz şi petrol din surse de alternativă.

Opţiunile sunt destul de limitate, subliniază Nezavisimaia Gazeta. Principalele piedici constau în lipsa de perspectivă pentru un tranzit de gaz liber din ţările Asiei Centrale prin magistralele ruseşti, în îngustimea strâmtorii Bosfor şi în nedorinţa Turciei de a reorienta transportul prin strâmtorile de la Marea Neagră. În aceste condiţii, practic singura modalitate reală pentru diversificarea livrărilor rămâne, pe lângă implementarea accelerată de noi tehnologii energetice şi activizarea producţiei interne, importul de petrol şi gaz din Azerbaidjan.

Desigur, în echilibrul energetic al Rusiei sau UE volumul extracţiilor de gaz azer nu este unul foarte important. Cu toate acestea, pentru ţările de la Marea Neagră majorarea extracţiilor de gaz caspic a devenit un factor destul de serios şi încurajator. În 2010, volumul de gaz extras în Azerbaidjan a ajuns la 27 de miliarde de metri cubi, urmând ca până în 2020 să se majoreze de încă două ori.

Printre pretendenţii la gazul azer se numără participanţii mai multor proiecte energetice. Înainte, cei mai redutabili erau consideraţi participanţii proiectului de gazoduct Nabucco, amânat în repetate rânduri. De asemenea, Nezavisimaia Gazeta menţionează proiectul iniţiat de România, AGRI (Azebaidjan-Georgia-Romania Interconnector), care prevede livrări maritime de gaz lichefiat. În decembrie 2011, la iniţiativele menţionate s-a raliat şi consorţiul turco-azer, înfiinţat pentru construcţia gazoductului Transanatolian. Acest proiect prevede livrări pe uscat spre ţări ale UE, tranzitând teritoriul Turciei.

Se preconizează ca în cadrul forumului de la Davos din 25-26 ianuarie să fie semnat un acord privind livrările de gaz azer lichefiat spre Ucraina. Acest acord prevede înfiinţarea unei întreprinderi azero-ucrainene, care să asigure livrări de gaz lichefiat într-o cantitate ce ar echivala cu 10 miliarde de metri cubi, spre un terminal încă neconstruit din zona Odesa. În 2012, Ucraina intenţionează să înceapă cumpărarea de gaz pe piaţa spot inclusiv de la companii turce, care au semnat recent contracte cu Gazprom, dar să şi înceapă construcţia a trei uzine pentru gazeificarea cărbunelui, alături de compania britanico-olandeză Shell.

Astfel, în contextul contradicţiilor ruso-ucrainene în domeniul gazului, Kievul pare să aibă suficiente argumente împotriva transferării către Gazprom a controlului asupra sistemului naţional de transport al gazului. Nu este deloc o certitudine că, odată obţinut controlul asupra gazoductelor, managerii de la Gazprom vor începe să acorde atenţie modernizării echilibrate a reţelelor şi să evite experimente care ar leza interesele consumatorilor interni.

În ultimii doi ani, practica discriminatorie faţă de Ucraina a fost mai mult decât evidentă, şi nu doar din partea Gazprom, ci şi din partea structurilor europene, este de părere cotidianul rus. Speranţele guvernului ucrainean la înregistrarea unui compromis acceptabil în dialogul cu Gazprom par să se fi spulberat definitiv după apariţia informaţiei conform căreia preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, ar fi evaluat sistemul ucrainean de transport al gazului la numai 4 miliarde de dolari.

Tactica Gazprom în negocierile cu Ucraina constă în devalorizarea maximă a sistemului naţional ucrainean. Potrivit experţilor, preţul de piaţă al gazoductelor ucrainene s-ar ridica la cel puţin 30-40 de miliarde de dolari. Astfel, subliniază cotidianul rus, în evaluarea costului gazoductelor predomină raţiuni politice, care se impun asupra celor economice.

Însă, în cazul în care capacitatea gazoductelor existente, în curs de construcţie sau proiectate va depăşi în mod substanţial volumul real de gaz transportat, devalorizarea ar putea afecta evaluarea preţului pe piaţă pentru toate sistemele de transport al gazului. Posibile excepţii ar putea constitui doar gazoductele care vizează interesele de securitate energetică ale celor mai influente ţări, în speţă Germania. În linii mari, însă, devalorizarea preţului de piaţă ar putea viza nu doar sistemul ucrainean de transport al gazului, ci şi gazoductul încă nefinalizat South Stream, promovat de Rusia, atenţionează în final Nezavisimaia Gazeta.