Turismul în spaţiu: 75.000 de dolari pentru o excursie în stratosferă
alte articole
Turismul în spaţiu face încă un pas înainte. În trei ani va fi posibilă vederea Pământului de la mai mult de 30.000 de metri de înălţime, dintr-o capsulă suspendată în spaţiu cu un balon gigant de heliu. Costul? Pentru moment Washington Post vorbeşte de aproximativ 75.000 de dolari şi pentru fiecare excursie nava spaţiale va transporta 8 pasageri.
Conceput şi organizat de Paragon Space Development – un start-up din Tucson, Arizona - turul în inima stratosferei este numit World View şi va dura câteva ore, o oră şi jumătate va fi timpul necesar pentru a ajunge la 30.000 de metri, în timp ce două ore observarea de sus. "Cerul va fi complet negru. Puteţi vedea curbura Pământului" a promis Jane Poynter co-fondator al start-up, o companie specializată în instrumente şi echipamente de nave spaţiale.
Odată terminat timpul de observare, balonul se va desprinde de capsulă, care va aluneca pe Pământ datorită unui soi de paraşute. Creatorii l-au descris ca "un zbor spectaculos în spaţiu apropiat" , care "permite pasagerilor să stea sus pentru ore, la un preţ accesibil în comparaţie cu altele”.