Turcia nu va permite deplasarea extremiştilor în Siria peste frontierele sale
alte articole
Şeful diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu, a precizat luni că ţara sa nu va acorda membrilor din grupările extremiste liberă trecere peste frontierele sale pentru a ajunge în Siria, a explicat ministrul într-o întâlnire cu oficialii americani la Washington.
„În niciun caz Turcia nu tolerează sau nu va tolera ca membri ai unor grupări extremiste să traverseze frontierele turce”, a precizat ministrul în timpul întrunirii de la Washington.
Aceste măsuri au fost luate după ce Ministerul de Externe turc a fost avertizat de numărul mare al militanţilor extremişti care trec graniţele ţării pentru a se implica în conflictele interne din Siria.
Presa din Washington anunţa zilele trecute că oficialii de la Ankara ignoră această problemă în loc să ia măsuri pentru stoparea fenomenului.
Ca urmare, autorităţile turce au cerut aliaţilor vestici baza de date privind presupuşii militanţi extremişti care au circulat liber peste graniţele ţării, ca să poată lua măsurile corespunzătoare pe teritoriul Turciei, ţară care este vizitată anual de aproximativ 34 de milioane de turişti, a mai spus Davutoglu.
„Noi le-am spus 'pentru că le cunoaşteţi pe aceste persoane, împiedicaţi-le să ajungă şi să plece din Turcia sau daţi-ne o listă, pentru ca noi să nu le permitem să intre în Turcia'”, a încheiat Ministrul de Externe.
În ultimul an, Turcia a permis sutelor de mii de voluntari musulmani să treacă pe teritoriul său pentru a lupta împotriva guvernului lui Bashar al-Assad în Siria.