Piaţa neagră din Liban: Refugiaţii sirieni îşi vând organele pentru a supravieţui

În umbra războiului civil sirian, un număr tot mai mare de refugiaţi supravieţuiesc în Liban prin vânzarea ilegală a propriilor organe, relatează miercuri Der Spiegel.
Epoch Times România
13.11.2013

În umbra războiului civil sirian, un număr tot mai mare de refugiaţi supravieţuiesc în Liban prin vânzarea ilegală a propriilor organe, relatează miercuri Der Spiegel.

În urmă cu şapte luni, Rad'd, un tânăr refugiat sirian de 19 ani, care a jucat în naţionala de tineret la fotbal, a fugit din oraşul său natal, Alep, în Liban alături de părinţi şi de cei şase fraţi, însă familia sa a rămas rapid fără bani în capitala Beirut. Tânărul a auzit de la o rudă că soluţia ar fi să îşi vândă un rinichi şi a vorbit în acest sens cu un om numit Abu Hussein, un angajat al unei bande implicate în traficul de organe umane - în special de rinichi. Tânărul şi-a vândut rinichiul pentru suma de 5.200 de euro, însă în prezent nu se simte bine şi a decis să îşi spună povestea.

Afacerile bandei la care a apelat tânărul sunt în prezent în plină expansiune. Aproximativ un milion de sirieni au fugit în Liban din cauza războiului civil şi în condiţiile în care mulţi nu ştiu cum se pot descurca aici, au început să îşi vândă organele. Este o afacere periculoasă şi, desigur, ilegală. Din acest motiv, banda îşi efectuează operaţiunile în clinici ilegale.

Pe de altă parte, Libanul are o tradiţie a traficului ilegal de organe. Ţara are oameni extrem de bogaţi, dar şi un număr foarte mare de persoane care trăiesc în sărăcie. În plus, traficanţii nu trebuie să îşi facă griji cu privire la controale guvernamentale. Or, acestea sunt exact condiţiile ideale pentru traficul de organe, explică Luc Noel, expert în transplanturi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii de la Geneva.

În fiecare an, zeci de mii de arabi bogaţi din întreaga regiune vin la Beirut pentru tratament în spitalele excelente din această ţară, iar autorităţile nu sunt atente dacă un pacient a zburat acasă cu un nou nas sau cu un nou rinichi.

Anterior, palestinienii săraci erau cei care îşi vindeau cel mai adesea organele, însă odată cu apariţia războiului din Siria, au apărut refugiaţii. În prezent, cele două grupuri se află în concurenţă, iar preţurile sunt în scădere.

"Atunci când vine vorba de rinichi, avem în prezent mult mai mulţi vânzători decât cumpărători", a declarat Abu Hussein, care a acceptat să vorbească cu Der Spiegel.

Potrivit acestuia, alţi patru angajaţi ai şefului său, poreclit 'Uriaşul', au intermediat vânzarea a 150 de rinichi în ultimele 12 luni.

Experţii estimează că între 5.000 şi 10.000 de rinichi sunt transplantaţi în mod ilegal în fiecare an la nivel mondial. "Multe dintre produsele noastre merg în străinătate, spre exemplu, în Golful Persic", povesteşte Abu Hussein.

De asemenea, Abu Hussein explică că toată lumea beneficiază de comerţul cu organe. Sirienii obţin bani, iar bolnavii - care plătesc până la 15.000 dolari pentru un rinichi nou - primesc nouă viaţă. În ceea ce-l priveşte, el câştigă între 600-700 de dolari pentru fiecare vânzare pe care o intermediază - aceeaşi sumă, comentează Der Spiegel, cu cea câştigată de un profesor libanez într-o lună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor