Ţurcanu îl propune pe Iohannis în Guvern. Vrea congres PNL-PSD sau ieşirea de la guvernare

Florin Ţurcanu, liderul PNL Botoşani, a afirmat că liberalii se vor hotărî în luna ianuarie dacă vor mai rămâne la Guvernare sau dacă vor rupe USL-ul. Liderul PNL a susţinut că dacă partidul va rămâne la guvernare este imperios necesară remanierea unor miniştri, iar el va propune ca actualul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, să devină ministru.
Klaus Iohannis, Primarul Sibiului (Epoch Times România)
Flori Mladin
03.01.2014

Florin Ţurcanu, liderul PNL Botoşani, a afirmat că liberalii se vor hotărî în luna ianuarie dacă vor mai rămâne la Guvernare sau dacă vor rupe USL-ul. Liderul PNL a susţinut că dacă partidul va rămâne la guvernare este imperios necesară remanierea unor miniştri, iar el va propune ca actualul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, să devină ministru.

"Eu consider că este bine-venită o remaniere la un partid ca PNL pentru că are un obiectiv important în această primăvară, câştigarea a 25% la europarlamentare. Eu consider că prim-vicepreşedintele partidului, Iohannis, trebuie să vină în Guvern. El trebuie să fie în guvern să se ocupe de administrarea României. Eu o să propun în partid, nu ştiu dacă el va accepta. Pe plan local dacă vom rămâne la guvernare vom face nişte schimbări”, a menţionat Florin Ţurcanu.

Acesta susţine că liberalii trebuie să ştie dacă PSD îl mai susţine pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României şi de aceea trebuie să fie organizat un nou congres de reconfirmare a candidaturii preşedintelui PNL în cursa pentru Preşedinţia României.

"Rămâne la guvernare în USL, facem congres comun, PNL, PSD, PC, UNPR şi validăm candidatura lui Crin Antonescu. Nu putem sta în agonia asta, a precizat Florin Ţurcanu.

Ruperea alianţei USL a fost foarte mult discutată în ultima perioadă de timp, mai ales la sfârşitul lunii decembrie, odată cu refuzul parlamentarilor PSD de a-l confirma pe Rareş Bogdan în funcţia de preşedinte director general al Televiziunii Române şi cu prilejul votării legii amnistiei şi a încercării de de a supune votului Legea minelor.

Problema candidaturii liderului PNL Crin Antonescu la Preşedinţia României din partea USL a fost vehiculată destul de mult de reprezentanţii celor două partide principale PNL şi PSD, dar a fost vehiculată de către lideri ai PSD şi o eventuală candidatură la preşedinţie a lui Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor