Tudose îi taie avântul lui Pop: Sunt convins că a fost o glumă propunerea de introducere a manualului de sport
alte articole
Propunerea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, privind introducerea unui manual de sport a fost o "o glumă", a opinat luni seară, la Antena 3, premierul Mihai Tudose.
"Dacă pe data de 15 septembrie toate manualele sunt pe bancă, cuminţi, aşteptând elevii la şcoală, eu cred că domnul ministru Liviu Pop poate să ne prezinte şi manualul de colorat pentru ora de sport, e dreptul lui să imagineze aşa ceva. La Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, ştiţi, se fac cursuri pe manuale, dar haideţi întâi să învăţăm copiii să alerge, să se mişte, să se dezvolte corespunzător şi mai puţin după manual. Adică dacă la ora de sport stăm tot în clasă cu manuale, e în regulă, nu ştiu cum arată caietul de teme pentru acasă la sport. O să aprofundăm subiectul cu domnul ministru, eu sunt convins că a fost o glumă", a declarat Tudose, citat de Agerpres.
Nu demult, Liviu Pop afirma că manualul pentru disciplina Educaţie fizică şi sport este util atât elevilor cât şi profesorilor, dar şi părinţilor, provocând valuri de comentarii negative şi nemulţumire în rândul opiniei publice.
"Nu este influenţată ora de sport de apariţia acestui manual. În acest manual se arată corect cum se fac anumite exerciţii, se explică corect mult mai pe îndelete anumite elemente pe care profesorul de sport le explică foarte, foarte repede. Lucruri pentru unii banale, pentru alţii sofisticate, necunoscute, de aceea ora de educaţie fizică se desfăşoară conform programei în sala de sport sau pe teren, dar nu influenţează apariţia manualului alte forme de evaluare pentru elevi decât cele prevăzute de lege. Prioritatea mea este să avem manuale la toate disciplinele, pentru că toate sunt importante", a explicat Liviu Pop.