Cine l-a împins pe Nicuşor Dan în criză? [ANALIZĂ]
Analistul politic Cristian Hriţuc a vorbit, marţi, pe Substack, despre forţele care l-au împins pe preşedintele Nicuşor Dan în criză şi a oferit o posibilă soluţie pentru a ieşi din impas.
ANALIZA lui Cristian Hriţuc
Nicuşor Dan a fost văzut ca unul dintre principalii responsabili pentru această criză politică, pentru faptul că nu a oprit moţiunea de cenzură. Ieri am putut vedea filosofia lui, felul în care a privit lucrurile. Iată citatul extrem de relevant: „În opinia mea, urgenţa momentului pentru România este o stabilitate care implică o colaborare între mai multe partide şi ar fi mult mai rău pentru România ca, în locul unui preşedinte care încearcă să medieze şi să menţină acest echilibru, să aibă un preşedinte care să se implice în jocul politic şi, eventual, să fie minoritar şi foarte zgomotos. Cred că acesta ar fi un lucru negativ pentru România”.
Pot să înţeleg această abordare, în special din partea unui om care nu a cunoscut partidele politice din interior. ND a fost primarul care a făcut multe lucruri prin compromis. A dat câte ceva şi PSD, şi PNL, şi USR la PMB. Doar că, atunci, lucrurile erau mult mai puţin vizibile, iar ceea ce se întâmpla în subteran atrăgea foarte puţin atenţia presei.
Prin declaraţia dată ieri, ND a încercat să îşi justifice jocul: stabilitate. A încercat să îşi justifice jocul pasiv: era minoritar, nu avea pârghii. Aceasta a fost abordarea lui.
În poziţia lui, la început, au fost şi Băsescu, şi Iohannis. Amândoi au făcut un joc în forţă. Niciun preşedinte nu a plecat la drum cu o majoritate stabilă. Predecesorii săi au preferat să fructifice legitimitatea şi forţa populară, intrând imediat în conflict cu adversarii. Este drept, foştii preşedinţi aveau un partid puternic în spate. ND a preferat să joace „soft”. Foştii preşedinţi au preferat să uzeze de toate pârghiile de putere, actualul preşedinte a preferat o altă abordare.
Declaraţia lui ND nu îl exonerează de răspunderea pentru criza politică, dar lămureşte pentru public o parte din jocul politic. Până la urmă, tabloul din prima zi de mandat arăta astfel: un preşedinte neexperimentat în treburile statului, care nu cunoştea harta puterii; o coaliţie neomogenă, cu partide care trecuseră printr-o campanie grea; un PSD prăbuşit după campanie, ajuns la un minim istoric şi care şi-a ales un lider ce fusese mâna dreaptă a lui Ciolacu, adică fără potenţial de creştere şi obligat să apere moştenirea fostului premier; un PNL nereformat, cu o grupare foarte puternică, apropiată de zona PSD, pentru care liberalismul înseamnă cât mai multe afaceri; un preşedinte al PNL care a greşit grav atunci când nu şi-a făcut echipa de conducere.
Acelaşi preşedinte al PNL era şi premierul României şi toată lumea ştie că era inflexibil şi prea puţin dispus la compromis. La toate acestea se adăuga o situaţie socială gravă, marcată de tensiuni şi falii.
ND nu a avut deloc un context favorabil. S-au suprapus crize peste crize, iar lipsa lui de experienţă şi faptul că nu are un „caracter de mascul alfa” au contribuit din plin la adoptarea unor decizii proaste. Dar nu este numai el responsabil pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
Grindeanu şi puciştii l-au păcălit că va exista imediat un guvern şi că situaţia va fi stabilă. Consilierii de la Cotroceni l-au încurajat să meargă pe acest drum. Oameni fără experienţă politică, veniţi din primărie sau de peste hotare. Au mai fost o grămadă de sinecurişti care i-au cântat la ureche: „centru, centru”. De asemenea, televiziunile partenere ale PSD au creat bine „cadrul” de desfăşurare a jocului.
S-a ajuns ca un guvern să cadă exact când era mai rău: criza din Golf, programul PNRR ajuns la final, războiul din Ucraina şi tensiunile din societate aflate încă într-un stadiu avansat.
Probabil, ND a calculat astfel: „Nu am pârghii, merg cu forţa dominantă”. Avea însă pârghii, iar principala era forţa dată de voturile din spatele său. Dar asta este.
Teoretic, politic, ar trebui ca, la un moment dat, să plătească toţi cei care l-au împins spre acest dezastru: Grindeanu, puciştii, consilierii, sinecuriştii. De obicei, toate se decontează la un moment dat.
Cel mai important este însă ca ND să înţeleagă exact ce a făcut şi să găsească soluţia pentru a conduce jocul. Acum este mult mai greu, mai ales când nu mai are o cotă de încredere care să îi permită să facă acest lucru.
O să închei cu ceea ce am mai spus şi în trecut. Şansa lui ND este împăcarea cu Bolojan, deşi acum nu mai pare posibilă. Şansa lui ND este un joc comun cu forţele reformiste, moderniste. Totul se poate repara, chiar dacă o parte dintre punţi au fost arse.
