Tudose, "eviscerat" la TV: "Dacă ar fi fost un mare şmecher de Brăila, nu lăsa România baltă când avea un moment istoric în faţă - întâlnirea cu premierul japonez"

Politologul Ioan Stanomir şi redactorul şef Historia, Ion M. Ioniţă, i-au aruncat cuvinte grele, la Digi24, europarlamentarului Mihai Tudose, fost premier PSD, care l-a luat peste picior - în stilul său caracteristic - pe prezidenţiabilul PNL Nicolae Ciucă după gafa acestuia din urmă de la emisiunea lui Cătălin Măruţă.

Jurnalist: Mihai Tudose spune ceva despre Nicolae Ciucă că "am văzut şi revăzut prestaţia ostaşului Ciucă la emisiunea cu Măruţă. Doamne, apără şi păzeşte! Ăsta ne bagă în război convins că a semnat pacea."

Ion M. Ioniţă: Domnul Tudose se crede un mare şmecher de Brăila, pentru că dacă ar fi fost un mare şmecher de Brăila nu lăsa România baltă în momentul în care avea un moment istoric în faţă, şi anume întâlnirea cu premierul japonez. Se crede un mare şmecher din Brăila, dar nu e nici pe departe. Şi se crede şi un mare miştocar. Şi aici am dubiile mele, pentru că să fii gros în vorbă nu înseamnă că ai fineţea ironiei sau a sarcasmului.

Iar prostia asta pe care o spune că ne bagă şi în război este de fapt continuarea unei propagande ruseşti care se face peste tot. Că îi băgăm în război, că ne bagă cineva în război. Adică, cam asta spun. Vedeţi şi în Moldova. Domnul Ciucă e acum în Moldova. Ce spunea propaganda rusă înaintea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului din 20? Că Maia Sandu vrea să bage Moldova în război. Ce spune propaganda rusă despre toţi cei care vor să salveze biata Ucraina, atacată, bombardată, ucisă în fiecare zi? Intraţi în război. Atâta poate domnia sa.

Putea să preia gafa, mă rog, situaţia penibilă în care s-a băgat singur Nicolae Ciucă, şi s-o transforme într-adevăr într-o ironie şi mai tăioasă sau să fie chiar sarcastic. (...)

Revenind la domnul Tudose, asta e: o mică băşcălie de cartier. Dar aici are nuanţe periculoase. Cartier de Bruxelles acum. Are nuanţe periculoase, că ne bagă în război. De unde şi până unde chestia asta? Vrei să arăţi că e inabil? Că, într-adevăr, a încercat să facă o glumă. Şi iată că e tipul de soldat care n-are nicio treabă cu nicio glumă. Never ever. Deci dacă îl pui pe domnul Ciucă să facă glume, ai încheiat discuţia. Nu v-aţi prins? E un om atât de serios că...

Vă daţi seama, un preşedinte de partid şi candidat nu e singur. Ar trebui să aibă în spatele lui 10-15 oameni care să stea lângă el şi fiecare candidat are slăbiciunile lui. Nimeni nu e perfect. Unii vorbesc mai bine, unii vorbesc mai prost, unii se gândesc mai mult. Bun. Şi ai toată echipa în spate şi are listă de sus până jos. Vulnerabilităţile candidatului meu. Că sunt vulnerabilităţi din trecut, că sunt declaraţii sau inabilităţi de exprimare şi aşa mai departe. Şi atunci... unde îl pun? Unde îl trimit? Cum pun lumina pe el?

Ştiţi că prima dezbatere prezidenţială din lume a fost între Nixon şi JFK. La TV. Şi e prima. Nu numai la TV. Prima din istorie. Atunci s-au întâlnit. Televizoarele erau alb-negru în 1960. A intrat Nixon, venit din campanie, nu se bărbierise şi începuse să transpire, n-a vrut să se machieze. Imaginea care a ieşit pe TV a fost una dezastruoasă pentru el, că părea foarte obosit, sumbru, în timp ce Kennedy era tânăr, jovial, exprima putere, optimism. Şi l-a costat pierderea alegerilor.

Atât de subtilă este treaba şi tu îl laşi, du-te la orice emisiune, indiferent de mare audienţă, dar nu îi dai suportul sau îi spui, nu vă duceţi acolo, n-aveţi ce căuta, că nu faceţi, nu sunteţi din filmul ăla, vă duceţi la altă emisiune sau vă exprimaţi pe Facebook, sau ne exprimăm noi, dar nu te laşi să te pui ca un ostaş şi ca pe front. Nu scoţi capul din tranşee în faţa lunetistului. Nu prea ai şanse.

Ioan Stanomir: Nu e foarte mult de comentat. Domnul Mihai Tudose, înainte de a fi umorist de ocazie, a fost prim-ministru pus de Liviu Dragnea. De fapt, pus de actualul preşedinte al României, dacă ne amintim. Şi, cum a spus domnul Ioniţă foarte corect, s-a remarcat prin faptul că a reuşit să-l ofenseze diplomatic grav pe un emisar al Japoniei. Prima dată în istorie, o vizită a premierului nipon în România. Astăzi, România doreşte să stabilească relaţii privilegiate cu Coreea de Sud şi cu Japonia, pentru că sunt poate mai aproape ca valori decât, de exemplu, Serbia şi Ungaria, cu care suntem noi vecini geografic. Şi cât ne chinuim astăzi, şi câte eforturi, şi vedem cât de importante sunt aceste două ţări.

Domnul Mihai Tudose este posesorul unui umor grobian şi, într-adevăr, este un umor grobian care are şi o doză de iresponsabilitate. Să nu uităm că domnul Tudose a fost şi cap de listă al liberal-social-democraţilor la alegerile europarlamentare, dacă nu greşesc. A fost dânsul cu domnul Rareş Bogdan, nu?

Despre domnul Ciucă, eu cred, ca şi colegii de platou, că domnia sa ar trebui să fie mai atent la contextele în care se află şi ar trebui să pună accentul pe ceea ce-l defineşte. Un fost şef de stat major nu e neapărat o persoană spontană şi înclinată spre umor. Ar trebui să explice mai mult ce-l defineşte şi ce-l recomandă ca preşedinte.

Cred că, din perspectiva experienţei domniei sale, o potenţială referire la prezidarea CSAT, la chestiunile Ucrainei, ar fi mult mai avantajoasă decât discuţii cu domnul Măruţă. Domnul Ciolacu, într-adevăr, face faţă mai bine discuţiilor cu domnul Măruţă, că domnul Ciolacu este mai mobil, mai spontan şi are un tip de umor ceva mai evoluat decât al domnului Tudose. Cu siguranţă nu este atât de vulgar, pentru că domnul Tudose are momente când vulgaritatea îl defineşte. Dar domnul Ciolacu aş spune că, mai degrabă, este un umor al platitudinii, este ceva în gama dinamică normală a oricărui român mediu.

Dar cred că domnul Nicolae Ciucă, care, să nu uităm, este general în retragere, fost şef de stat major, în pofida a ceea ce s-a spus, a comandat trupe pe teatre de operaţii. Este cineva care trebuie respectat, dar este foarte greu să te respecte cineva când tu însuţi te pui în situaţii anapoda cu drumul, pentru că dacă nu ai simţul umorului, laşi lucrurile aşa cum sunt, să nu încerci să explici oamenilor că ai făcut o glumă.

Vedeţi, e o dovadă de inteligenţă să spui, după ce ai greşit, a fost o glumă proastă. Te mai salvează. Şi o formă de autoironie. Autoironia şi umorul sunt flori rare, pentru că acestea presupun mobilitate, registre stilistice, să te joci cu cuvintele. Eu cred că un militar în retragere trebuie să fie serios, clar, la obiect, pătrunzător, să pună accentul pe temele importante. Orientul Mijlociu, Rusia, dialogul transatlantic, să ne povestească ce-a discutat cu omologii ruşi. Cred că astea sunt teme. Nu înţeleg, sincer, de ce te pui în situaţii penibile, alături de domnul Măruţă, de altfel foarte respectabil şi domnul Măruţă, dar e un agent de public. Adică, ca şi cum te duci la o emisiune culinară, tu, fiind general în retragere, partenerii tăi de dialog fiind cu precădere civili implicaţi în politică de apărare şi militari.

Aş mai face o mică observaţie, apropo, de foştii militari în politică. În primul rând, există militari în politică în dictaturi, şi nu cred că discutăm despre aceştia. Dar există foşti militari care intră în politică democratică şi care pot fi mari preşedinţi: Eisenhower şi De Gaulle. Un caz mai puţin fericit a fost preşedintele Petru Pavel în Cehia. Adică, totuşi, eu nu insist asupra acestui fapt, fiind civil, neavând nimic cazon în mine, cred că trebuie să respectăm profesia militară. Şi dacă vă uitaţi la generalii occidentali, ei strălucesc tocmai prin această capacitate de a explica limpede teme fundamentale. Cred că relaţia dintre civil şi militar este o relaţie esenţială într-o democraţie, că democraţiile, mai ales în timpuri ca ale noastre, au de câştigat prin integrarea în viaţa politică, în viaţa politică-democratică, a celor care au experienţă. Cazul preşedintelui Cehiei este unul dintre acestea. De Gaulle este un caz stelar. Eisenhower este totuşi unul dintre marii generali politici ai secolului XX...

M-am exprimat astfel că mai încurajăm şi noi publicul. Dar ceea ce publicul trebuie să vadă este că există diversitate de opinii şi că în diversitate de opinii stă democraţia şi că unii generali în politică sunt mai maleabili şi înclinaţi spre compromis, cazul preşedintelui Eisenhower, care a fost un mare negociator şi un mare diplomat. Şi alţi generali sunt mai bonapartişti în atitudinea lor, precum De Gaulle, dar fiecare în felul lui i-a creat. Problema este că fiecare era adecvat. Momentul istoric i-a cerut. Preşedintele Eisenhower a venit într-un moment şi a reuşit să ofere o direcţie Statelor Unite. Preşedintele De Gaulle a venit într-un moment de dezastru şi cu tot autoritarismul său, pe care nu-l voi ascunde niciodată, a produs o Franţă.

Întrebarea este ce produce generalul în retragere Nicolae Ciucă? Asta este problemă inadecvării. Faptul că este general în retragere este ceva extraordinar de onorabil. Este candidatul cu cea mai onorabilă carieră şi cel mai onorabil CV. Problema este a adecvării şi a celor care l-au împins pe domnia sa într-un rol contre-emploi, cum se zice în teatru. E ca şi cum ai jucat Figaro toată viaţa şi te pune să joci Othello. Va fi un fiasco. Şi cred că asta este problemă.

Ion M. Ioniţă: Nu cred că s-ar bloca în fotoliul prezidenţial, în prestaţia publică...

Ioan Stanomir: Da, spontaneitatea îi lipseşte. Dacă nu are spontaneitate la umor, îl fereşti de aşa ceva, pentru că îl expui unui ridicol pe care acest domn nu-l merită.

Ion M. Ioniţă: Nu a făcut nicio nenorocire cât a fost premier un an şi jumătate.

Ioan Stanomir: Şi cu siguranţă nu a făcut ceva ce spune dl Tudose, nu ar citi niciodată greşit un text care ar avea o dimensiune de securitate naţională. Totuşi, cineva care a fost ministru al Apărării, şef de stat major, prim-ministru, mi se pare că mai iresponsabil a fost dl Tudose în relaţiile de politică externă decât dl Ciucă. De ce insişti să-l împingi în ridicol pe un general în retragere, de ce îl pui să fie la circ, când rolul domniei sale ar trebui să fie acela de a da direcţia de politică externă?

Ion M. Ioniţă: N-are echipă, evident. Cred că echipa aia, dacă există şi îi dă sfaturi, e cu atât mai rău. Zici că n-ai consilieri şi asta e, dar dacă ai consilieri înseamnă că sunt nişte catastrofe.

Şi în al doilea rând, Partidul Naţional Liberal, cine are pâinea şi cuţitul în interiorul partidului, ce performanţe au acei oameni? Ce au făcut? Sunt mai buni vocali, sunt mai abili în emisiuni TV, sau trag sforile în culisele partidului şi marionetele execută, îşi pun oamenii pe liste ş.a.m.d.? Acolo e problemă.

Andrei Ţăranu: Leadershipul acestui partid nu are legitimitate din partea partidului, are legitimitatea de la preşedintele Iohannis şi atunci are nevoie de dl Ciucă să rămână la nivelul leadershipului. Nu este singurul partid care a trecut prin asemenea crize.

Şi PSD, în perioada lui Dragnea, s-a aflat exact în aceeaşi situaţie şi, când s-a prăbuşit, s-a prăbuşit cu zgomot mare. Asta e marea lor problemă, pentru ca ei de fapt ştiu că va veni la un moment dat scadenţa. Nu ştiu cum să mai iasă şi deja e prea târziu să mai iasă din această alergare nebună cu ochelari de cal.