Traseismul politic aduce zâzania în USL: "Dacă vrea să vină şi Blejnar, PNL îl ia?", întreabă Ilie Sârbu (PSD)

În USL va avea loc în curând o dezbatere despre trecerea lui Mihai Stănişoară la PNL şi despre ce se va întâmpla în viitor, a precizat marţi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, iar una dintre întrebări ar putea fi ce va face PNL dacă, de exemplu, Sorin Blejnar ar vrea să intre în acest partid.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbateri asupra Proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2013. În imagine, Ilie Sârbu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
12.03.2013

În USL va avea loc în curând o dezbatere despre trecerea lui Mihai Stănişoară la PNL şi despre ce se va întâmpla în viitor, a precizat marţi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, iar una dintre întrebări ar putea fi ce va face PNL dacă, de exemplu, Sorin Blejnar ar vrea să intre în acest partid.

Sârbu a fost întrebat la RFI dacă există o iritare în PSD faţă de intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL, apoi a răspuns:

"Parţial, parţial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulţumiţi că acum lideri importanţi din PDL îşi caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Naţional Liberal. PSD a luat această decizie şi o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în ţară, nu putem controla chiar toată situaţia, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanţi, am respectat această decizie de a nu le da şansa să fie mereu la putere. Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul şi de-acum doar prin faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculaţi, sunt persoane de o moralitate politică înaltă şi îi luăm pe toţi în carul puterii? Nu cred că e corect! Dar sigur, fiecare partid din alianţă are propria sa politică, ce poate să fie bună, poate să nu fie bună. Dânşii pot aprecia, nu cred că ne putem noi implica în deciziile interne ale PNL".

Va avea loc în USL o discuţie pe această temă, a anunţat apoi liderul senatorilor PSD.

"Probabil, o clarificare, să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă, de exemplu sau eu ştiu, domnul Blejnar sau alţi domni vor să treacă la PNL, PNL îi va lua acum doar pentru că se află ei în opoziţie şi ar da un mesaj pentru cei de la PDL?", a declarat Sârbu.

Apoi a fost întrebat ce se va întâmpla dacă PNL va continua politica uşilor deschise.

"Eu cred că nu va continua. Aţi văzut că de fiecare dată când noi am creat o problemă, trebuie să recunoaştem că au fost şi nemulţumiri din partea PNL şi invers, lucrurile s-au clarificat, am stat de vorbă şi cred că se va găsi şi azi sau mâine, când ne vom întâlni, o decizie înţeleaptă, ca să putem să guvernăm şi să rezolvăm problemele pe care noi le-am criticat la cei care acum vin să pună umărul la putere, dar nu aşa, i-am criticat foarte aspru şi am şi spus că nu vom face ceea ce au făcut ei şi am spus că vom merge cu dreptatea până la capăt, că dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate? Iarăşi cu iepuraşii pe care-i vom găsi prin grădina corupţiei?", a răspuns Ilie Sârbu.

Politicianul a mai afirmat că premierul Victor Ponta nu a ştiut de trecerea lui Mihai Stănişoară la PNL şi a precizat că, spre deosebire de liberali, PSD a luat decizia ca "deocamdată" să nu accepte reprezentanţi ai PDL în partid.

Fost prim-vicepreşedinte al PDL şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali, Mihai Stănişoară a trecut săptămâna trecută la PNL declarând că acest partid este singurul care "poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România" şi că, pentru el, "PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul".

Până la această dezertare de la Opoziţie la Putere, Mihai Stănişoară a fost prim-vicepreşedinte PDL, lider al grupului deputaţilor democrat-liberali şi preşedintele organizaţiei judeţene Mehedinţi a PDL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor