Traian Ungureanu: Decizia lui Ponta de a-l demite pe Mihalache, a fost o formă de plată a poliţelor în interiorul USL

Purtătorul de cuvânt al Alianţei România Dreaptă (ARD), Traian Ungureanu, a declarat vineri, pentru Epoch Times, că reperul în decizia premierul Victor Ponta de a-l demite doar pe Dan Mihalache din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, nu şi pe ceilalţi trei demnitari acuzaţi de incompatibilitate, nu a fost “decenţa, valorile şi standardele egale şi de drept, ci plata poliţelor din interiorul USL”.
Conferinţă de presă la Sediul ARD susţinută de Traian Ungureanu (Epoch Times România)
Ana Petrescu
16.11.2012

Purtătorul de cuvânt al Alianţei România Dreaptă (ARD), Traian Ungureanu, a declarat vineri, pentru Epoch Times, că reperul în decizia premierul Victor Ponta de a-l demite doar pe Dan Mihalache din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, nu şi pe ceilalţi trei demnitari acuzaţi de incompatibilitate, nu a fost “decenţa, valorile şi standardele egale şi de drept, ci plata poliţelor din interiorul USL”.

“Sunt opţiuni intra-USL aş spune. Ceea ce mi se pare foarte interesant este că reperul în această situaţie nu sunt decenţa, valorile şi standardele egale şi de drept, ci plata poliţelor din interiorul USL. Atunci ne mai alegem şi noi cu ceva.”, a afirmat Traian Ungureanu, în cadrul unei conferinţe de presă, pentru Epoch Times.

La întrebarea unui reporter Epoch Times referitoare la declaraţia recentă a lui Victor Ponta potrivit căreia cei trei miniştri acuzaţi de incompatibilitate vor fi demişi, dacă se va dovedi în justiţie vinovăţia acestora, Traian Ungureanu a precizat că “este ciudat” că atunci când este vorba despre membrii USL care sunt acuzaţi că au încălcat legea premierul tergiversează rezolvarea problemei, iar atunci când membrii sau demnitarii PDL se află în aceeaşi situaţie, şeful Cabinetului “cere acţiuni fulgerătoare şi acţionează cu o rapiditate admirabilă".

“E ciudat cum în cazul în care e vorba de membrii PDL sau demnitari PDL, USL-ul şi domnul Ponta cere acţiuni fulgerătoare şi acţionează cu o rapiditate admirabilă, în cazul în care este vorba de demnitari sau de membrii USL, lucrurile se complică, timpul se dilată, aşteptăm săptămâni în şir, ca în cazul Victor Paul Dobre, până când Parlamentul se mişcă, iar dacă se mişcă, aceeaşi majoritate USL are grijă să blocheze sau să refuze să aplice hotărârile justiţiei. Eu cred că în mod normal, în situaţia în care într-un Guvern, nu-i aşa, cel mai competent şi mai cinstit guvern din istoria României, aşa cum a declarat domnul Ponta, şi într-un stat al Uniunii Europene trei miniştri sunt vizaţi de instituţii ale statului, pe baza unor probe care sigur că urmează să fie dovedite în justiţie, în mod normal aceşti oameni trebuie să se retragă, nu să tragă de timp. Deci domnul Ponta are un singur lucru de făcut, să se poarte ca un prim-ministru corect şi ca un apărător al imaginii României şi al statului de drept în România. Nu văd care este problema şi ce trebuie să aşteptăm. Este foarte simplu, trebuie să se retragă.”, a precizat, pentru Epoch Times, purtătorul de cuvânt al ARD.

Traian Ungureanu: Iniţiativa de demisie trebuia să vină de la cei trei miniştri vizaţi

Purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu a precizat pentru Epoch Times, că iniţiativa demisiei trebuia să vină din partea celor trei demnitari Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de incompatibilitate, dar că “aceşti oameni nu au un reflex de minimă decenţă”, ci de “atac injurios”.

“Iniţiativa trebuie să vină de la cei trei vizaţi. Un om de onoare, aşa cum se întâmplă în atâtea alte state ale Uniunii Europene, ajuns într-o situaţie dubioasă dintr-o funcţie publică se retrage, se suspendă, face un pas înapoi. Aşa că asta ar trebui făcut. Ce este şi mai interesant este ca aceşti oameni au alt reflex. Nu este un reflex de o minimă decenţă şi onoare, dimpotrivă este un reflex de atac injurios. Acum domnul Silaghi se ocupă de una dintre instituţiile statului român, care a îndrăznit să aducă în public situaţia contradictorie sau incompatibilă a domnului Silaghi. Domnul Silaghi a luat-o pe drumul domnului Mihalache şi cred că domnul Ponta ar trebui să remarce”, a explicat Traian Ungureanu.

În ceea ce priveşte numirea Andreei Lambru în funcţia de secretar general al Guvernului, în locul lui Dan Mihalache, purtătorul de cuvânt al ARD a completat că “se comentează singură, atât audio, cât şi vizual”.

Premierul Victor Ponta a anunţat joi seară ce decizie a luat în cazul celor miniştri care au fost acuzaţi de incompatibilitate de ANI. După ce l-a schimbat din funcţie pe secretarul general adjunct al Guvernului, acuzat la rândul lui că este incompatibil, Ponta s-a decis să urmeze calea legală în cazul celor trei miniştri, aflaţi în aceeaşi situaţie.

"Cei trei miniştri urmează calea prevăzută de lege pentru a-şi dovedi eventual nevinovăţia. În măsura în care pe cale legală se constată incompatibilitatea lor, evident nu vor mai ocupa o funcţie publică", a declarat Ponta. Decizia a fost transmisă şi preşedintelui Băsescu care ceruse să se ia măsuri în cazul celor trei miniştri, ajungându-se chiar până la remanierea lor.

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis luni premierului o scrisoare în legătură cu cei patru membri ai Executivului acuzaţi de ANI de incompatibilitate şi i-a cerut să ia măsuri în cazul lor.

Cei patru acuzaţi de incompatibilitate sunt Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, Eduard Hellvig, ministrul Turismului, Liviu Pop, ministru pentru Dialog Social şi Dan Mihalache, fost secretar general al Guvernului. Ultimul dintre ei a fost eliberat din funcţie pe motiv că funcţia lui are un caracter strict administrativ, din care nu poate exprima poziţii publice, după ce Mihalache şi-a dat cu părerea despre parteneriatul strategic cu SUA.

În funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a fost numită Andreea Lambru, în vârstă de 27 de ani.

În perioada 2009-2011 Andreea Lambru a fost director de cabinet al secretarului general al PNL, care la acea vreme era Radu Stroe, iar din mai 2011 a devenit secretar general adjunct al Partidului Naţional Liberal şi director comercial la Sucursala de Administrare şi Întreţinere a Fondului Imobiliar a RA-APPS, informează Realitatea TV.

Potrivit declaraţiei de avere, Lambru are un autoturism Peugeot 207, iar în anul fiscal precedent a încasat 29.389 de lei de la PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor