Traian Băsescu vrea să fie şi cetăţean moldovean

Fostul preşedinte Traian Băsescu nu a renunţat la intenţia sa de a-şi lua şi cetăţenia Republicii Moldova.
Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
02.02.2016

Deşi anunţase după încheierea mandatului său la Cotroceni că vrea să-şi ia cetăţenia Republicii Moldova, Traian Băsescu nu a făcut încă paşi în această direcţie. Motivul?

"Mi-am dorit mult să fiu cetăţean al Republicii Moldova. Vom vedea dacă vor fi condiţii să se întâmple acest lucru până îşi termină dl preşedinte Timofti mandatul. Momentele politice păreau potrivnice acestui lucru. S-ar fi speculat extrem la Chişinău şi nu am vrut să dau loc la speculaţii, nici eu nici preşedintele Timofti. În ultimile zile de mandat ale dlui Timofti să rezolvăm problema, dar voi discuta cu dumnealui subiectul", a explicat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia

Fostul preşedinte al României susţine că urmează să depună o cerere în acest sens pe finalul mandatului şefului statului moldovean Nicolae Timofti.

"Am discutat până acum, chiar şi la ultima mea vizită şi cred că am mai discutat şi la telefon acest subiect. Preşedintele Timofti mi-a spus să fac o cerere în acest sens. Urmează să o fac, mai pe finalul mandatului dlui Timofti, ca să nu creez speculaţii în R. Moldova", a adăugat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor