Traian Băsescu: Ce se fac a nu înţelege "Ţâfnoşii" de la Bruxelles
alte articole
Unii dintre liderii europeni, mânaţi de un egoism prostesc şi de un orgoliu specific mediocrităţii, cer la unison "Brexit acum", fără întârziere, fără menajamente, fără concesii, dând dovadă că sunt doar nişte politicieni fără viziune, incapabili să realizeze efectele părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, a scris fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare pe contul său de Facebook intitulată "Ţâfna Prostului".
"David Cameron a greşit fatal convocând un referendum pe care nu a putut să-l câştige. Rezultatul a fost pe măsura erorii politice: o naţiune puternic divizată, o ţară în curs de a se face ţăndări prin plecarea Scoţiei şi a Irlandei de Nord de sub sceptrul Majestăţii Sale, şi, poate cel mai grav efect, revenirea la statutul de "Insulă Izolată" în raport cu Bătrânul Continent şi cu SUA.
Pe fondul acestui dezastru, David Cameron a rămas totuşi lucid, declarând că va mai rămâne trei luni în fruntea guvernului, timp în care nu va activa articolul 50 din TUE, dând astfel şanse unei reveniri. Pe Continent însă, politicieni fără viziune, mânaţi de un egoism prostesc şi de un orgoliu specific mediocrităţii, cer la unison "Brexit acum", fără întârziere, fără menajamente, fără concesii. ", a precizat Traian Băsescu.
Fostul şef de stat este de părere că aceşti politicieni fără viziune sunt, de fapt, incapabili să realizeze efectele părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi îşi satisfac doar bucuria că în jurul mesei Consiliului European nu va mai fi un Cameron care să strige la fiecare summit "prea multă birocraţie la Bruxelles, prea multe reguli care ne blochează, prea mulţi funcţionari, prea mari cheltuielile Comisiei Europene, prea puţină democraţie în adoptarea deciziilor, Uniunea trebuie reformată şi simplificată, trebuie adoptate măsuri severe împotriva Federaţiei Ruse", strigăte la care susţine că adesea au fost parteneri.
"Ce se fac a nu înţelege "Ţâfnoşii" de la Bruxelles este că a forţa Brexitul este, în primul rând, o încălcare a TUE. Ei cred însă că aşa dau un semnal puternic şi altor posibili rebeli. Ce eroare de analiză...", a subliniat Traian Băsescu, prezentând o serie de argumente în acest sens.
1. Numai Parlamentul şi Guvernul de la Londra vor stabili când şi dacă vor activa articolul 50.
2. Plecarea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este în egală măsura o pierdere şi pentru cei aproape 450 milioane de cetăţeni care ar rămâne în UE, nu numai pentru cei 68 milioane de britanici care ar părăsi UE.
3. Cu ce vor substitui "Ţâfnoşii" capacităţile militare, resursele financiare ale City-ului Londonez, tradiţiile democratice, cercetarea, educaţia, cultura, limba vorbită, pe care britanicii le oferă ca şi contribuţie la Uniunea Europeană? Vă imaginaţi o Uniune Europeană în care limba principală este limba germană şi nu limba engleză?
4. Cu ce drept "Ţâfnoşii" refuză să mai dea o şansă celor peste 500 de milioane de europeni să fie împreună?
5. Cu ce drept "Ţâfnoşii" apasă indirect pe pedala creării condiţiilor separării Scoţiei şi Irlandei de Nord de Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord? Cui convine slăbirea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord?
"Este în interesul României ca Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniunea Europeană, iar la Consiliul European de mâine poziţia noastră trebuie să fie una a echilibrului prin care se mai dă o şansă Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniune.
Uniunea Europeană are obligaţia să-i dea o şansă lui David Cameron să repare ce a stricat, în cele trei luni de răgaz pe care le-a cerut. Oare n-ar fi mai bine ca Francois Hollande, Angela Merkel, Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz să plece în vacanţă împreună cu toţi funcţionarii germani de la Bruxelles? S-ar putea ca, la întoarcerea din concediu, să găsească o Europa mai bună, care nu-şi pune ca emblemă "Ţâfna Prostului", a mai declarat Traian Băsescu.
În final fostul preşedinte a atras atenţia că această postare a sa nu îl apăra pe David Cameron pentru eroarea politică gravă, ci este o pledoarie ca România să-şi apere interesele.
"Oare, între timp, s-a găsit un supus care să îi dea Majestăţii Sale măcar trei motive pentru ca Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniunea Europeană?", a adăugat Traian Băsescu.