Topirea gheţurilor polare semnalează sfârşitul 'Pax Arctica'
O dinamică similară cu cea din Marea Chinei de Sud se poate dezvolta în regiunea arctică, unde cel puţin cinci ţări - SUA, Rusia, Canada, Norvegia şi Danemarca - îşi dispută o poziţie în contextul în care gheţurile polare se topesc din ce în ce mai accelerat, este de părere Irvin Studin, fellow la Lee Kuan Yew School of Public Policy de la Universitatea Naţională din Singapore şi profesor asistent la Universitatea din Toronto, într-un articol publicat miercuri de Financial Times.
China, deşi nu este un jucător arctic de primă mărime, îşi dă perfect de bine seama de situaţie. Ea şi alţi jucători majori, printre care India şi UE, vor de asemenea o poziţie. Ambiţiile actorilor din acest teatru ar putea fi în curând în conflict cu doctrina prevalentă a 'Pax Arctica', care susţine, cel puţin public, că domnia legii internaţionale, prudenţa şi cooperarea vor conduce judecata şi comportamentul tuturor jucătorilor în viitorul apropiat.
Peste un deceniu sau două, odată topită gheaţa polară, folosirea Pasajului de Nord-Vest va reduce distanţele de deplasare între Asia şi Europa cu pâna la 7.000 km. Potenţialul de hidrocarburi agregate pentru ţările din regiunea arctică va fi semnificativ - mult mai mare decât în Marea Chinei de Sud. Un studiu din iulie 2008 realizat de US Geological Survey a estimat că totalul resurselor de petrol şi gaze nedescoperite, convenţionale, din regiunea arctică ar include 90 de miliarde de barili de petrol, 1.669 trilioane de metri cubi de gaze naturale şi 44 de miliarde de barili de gaze naturale lichide - toate în mare parte în larg.
Controlul acestor resurse şi al unui număr de insule şi corpuri de apă - de la Pasajul de Nord-Vest (revendicat de Canada ca ape interioare), la Ruta a Mării Nordului (revendicată de Rusia ca ape interioare), până la Marea Beaufort (disputată de Canada şi SUA), Hans Island (disputată de Danemarca şi Canada) şi Creasta Lomonosov (disputată de Rusia, Danemarca şi Canada) - este încă în curs de negociere sub egida Convenţiei ONU privind dreptul mării, care include Comisia ONU privind limitele platformei continentale.
În această activitate diplomatică multilaterală febrilă totul pare calm, rezonabil şi tranzacţional pentru moment. Dar tensiunea crescândă din Marea Chinei de Sud oferă lecţii pentru ceea ce urmează să vină: o Arctita lipsită de o mare parte de gheaţă va aduce o noua frontieră, poroasă, unui continent care a avut mult timp cele mai bune graniţe acolo. Pasaje strategice, cum ar fi Strâmtoarea Malacca, Canalul Suez, Canalul Panama şi Strâmtoarea Hormuz au fost întotdeauna disputate şi au fost terenul multor conflicte militare. Arctica superioară va deveni un astfel de loc strategic, cu resurse naturale imense de câştigat.
Ţările implicate nu vor ezita să-şi proiecteze puterea, prietenos şi ostil deopotrivă, spre coastele nord-americane. Acest lucru, la rândul său, va exercita presiuni fără precedent asupra solidarităţii societăţilor canadiene şi americane. Va schimba gândirea strategică a premierilor şi preşedinţilor lor.
Din păcate, pacea relativa a secolului XX poate deveni de domeniul trecutului. Cu armamentul şi tehnologia secolului XXI, presiunile din regiunea arctică şi semnele ingrijorătoare care vin din Marea Chinei de Sud sugerează că America de Nord ar putea în cele din urmă să admită că războiul nu mai este un eveniment atât de îndepărtat, avertizează expertul.
