Tom Gallagher: Criza politică din România a fost provocată, în principal, de Guvernul Ponta

Epoch Times România
16.08.2012

Profesorul şi analistul Tom Gallagher critică decizia premierului Ponta de a participa de două ori la Jocurile Olimpice, în timp ce România se confruntă şi cu criză financiară şi politică, ultima provocată de actualul guvern.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă în momentul în care a fost condamnat la închisoare pentru corupţie, semn că a suportat greu căderea în dizgraţie. Spre deosebire de el, premierul Victor Ponta, confruntat cu acuzaţii de plagiat, ”a insistat să participe la summitul european de la Bruxelles în pofida faptului că reputaţia sa putea fi afectată în faţa Germaniei, unde un preşedinte şi un ministru al apărării au căzut recent în urma unor acuzaţii mai puţin grave”, scrie profesorul Tom Gallagher în Financial Times.

”Un Ponta rece ca gheaţa pare să savureze orice îi creşte profilul şi a participat de două ori la ceremoniile olimpice de la Londra, deşi ţara sa sângerează din punct de vedere financiar din cauza unei crize politice care, după părerea mea, a fost provocată în mare parte de guvernul său”, mai notează Gallagher, care adaugă că Ponta este acum ”cavalerul alb” pentru aşa-zisa stângă din România, motivată, potrivit lui Neil Buckley (n.r. - analist al Financiat Times), ”de acumularea de putere şi de bani”.

Liderul opoziţiei britanice, Ed Miliband, preşedintele francez, François Hollande, şi Sigmar Gabriel, lider al social-democraţilor germani, ”se vor amesteca cu aceşti campioni ai acumulării primitive” la conferinţa socialiştilor europeni, care va avea loc la Bucureşti, în luna septembrie.

”Va fi interesant de văzut dacă vreunul dintre ei va găsi scuze pentru a nu participa sau vor adopta o atitudine de sfidare pentru a arăta ce biserică mare este stânga parlamentară în această parte a Europei”, conchide Tom Gallagher.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor