Timmermans - evreii vor să plece din Europa

Pe fondul atacurilor din Paris, Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, a afirmat că Europa s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu un exod al evreilor, în cazul în care nu va exista un răspuns concret al autorităţilor în privinţa antisemitismului, conform unui articol BBC.
Frans Timmermans (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
22.01.2015

Pe fondul atacurilor din Paris, Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, a afirmat că Europa s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu un exod al evreilor, în cazul în care nu va exista un răspuns concret al autorităţilor în privinţa antisemitismului, conform unui articol BBC.

În incidentele din Paris au fost ucişi patru evrei la magazinul cu alimente koşer, din cartierul Porte de Vincennes. În timpul incidentelor s-a remarcat faptul că un angajat musulman al supermarketului a reuşit să ascundă mai mulţi cetăţeni evrei din calea teroriştilor, salvându-le viaţa.

"În unele state [UE] majoritatea evreilor nu sunt siguri că au un viitor în Europa" a susţinut el.

Timmermans consideră că „putem să vorbim despre euro, despre pieţe interne, cât vrem, dar dacă această valoare fundamentală în societatea europeană – şi anume faptul că există un loc aici pentru oricine, indiferent de credinţă, educaţie sau rasă, alegerile pe care le facem atunci când acest lucru este ameninţat, trebuie să răspundem cu o politică ce va aduce speranţă pentru toţi cei care alcătuiesc societatea europeană”.

Timmermans nu a făcut vreo propunere concretă pentru a rezolva situaţia şi nici locul spre care ar emigra evreii - fiind ştiut că Israelul este un loc mult mai periculos decât Europa.

Afirmaţiile lui Timmermans par un ecou la cele ale oficialilor de top din Israel, care au provocat un scandal cerând comunităţii evreieşti din Franţa (estimată la 500 de mii de persoane) să se mute în Israel.

Benjamin Netanyahu, într-o cuvântare ţinută în marea sinagogă din Paris imediat după atacuri, a promis că "fiecare evreu care doreşte să se mute în Israel va fi primit cu braţele şi inima deschise".

După atacurile din Paris, numeroşi lideri politici şi foşti sau actuali şefi de servicii secrete au subliniat necesitatea acordării de puteri suplimentare agenţiilor de informaţii, pentru a putea lupta cu ameninţarea teroristă.

Unele analize ale atacurilor din Paris ridică întrebări asupra evenimentelor.

Drepturile sporite pentru serviciile de informaţii încalcă, de cele mai multe ori, libertăţile cetăţeneşti şi slăbesc statul de drept - un exemplu în acest sens fiind transformarea SUA într-un stat poliţienesc după evenimentele din 9/11.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor