Thatcher a susţinut globalizarea, însă a apărat statul naţiune (FT)
Margaret Thatcher a avut un impact resimţit încă azi pe scena globală, iar cele trei cele mai importante aspecte ale moştenirii sale au fost impactul pe care l-a avut asupra globalizării, Uniunii Europene şi Războiului rece. Dintre acestea, doar discuţiile despre război aparţin azi trecutului, scrie într-un editorial Gideon Rachman pentru Financial Times.
Thatcher a venit la putere în 1979, la un an după Deng Xiaoping în China şi cu un an înaintea lui Ronald Reagan în SUA. În moduri diferite, toţi cei trei lideri s-au dovedit importanţi pentru dezlănţuirea forţelor capitalismului global, care continuă să modeleze lumea. Una dintre primele decizii luate de Thatcher în calitate de prim-ministru a fost cea de a elimina controlul schimburilor valutare pentru Marea Britanie - un act crucial pentru transformarea City-ului londonez într-un important centru financiar internaţional.
Succesul reformelor economice profesate de Thatcher i-au adus admiraţia internaţională şi unele imitări. Deşi thatcherenii s-au lăudat că 'privatizarea' a fost inventată în Marea Britanie, ea a devenit rapid un trend internaţional major, iar Thatcher şi Reagan au ajutat la popularizarea ideii că impozitele bogaţilor trebuie reduse pentru a încuraja dinamismul economic.
Deşi Thatcher a susţinut globalizarea în economie, în politică fostul premier s-a dovedit un apărător al statului-naţiune. Tensiunea dintre aceste două poziţii a definit relaţia sa sinuoasă cu UE - şi continuă să modeleze Marea Britanie şi Europa. Credinţa lui Thatcher în comerţul liber a făcut din ''doamna de fier'' un sponsor entuziast al Actului Unic European din 1986, prin care a fost creată piaţa unică europeană. În acest stadiu, Thatcher a putut colabora constructiv cu Jacques Delors, preşedintele francez vizionar al Comisiei Europene. Cu toate acestea, atunci când acesta a început să promoveze, alături de alţi lideri din Franţa şi Germania, ideea unei monede unice europene, Thatcher a refuzat să li se alăture.
Într-un sens, Thatcher şi Delors s-au înţeles perfect unul pe celălalt. Ambii ştiau că apariţia monedei euro a fost un act profund politic. Faimosul 'nu, nu, nu' spus de Thatcher Europei a venit în replică la sugestiile lui Delors, că, pe viitor, Parlamentul European ar deveni sediul legitimităţii democratice în Europa, iar Comisia executivul său. Această opoziţie puternică a lui Thatcher faţă de direcţia în care se îndrepta UE a fost cea care a condus la o revoltă în cadrul partidului său şi, într-un final, la încheierea mandatului său de premier. Cu toate acestea, thatcherienii ar argumenta că ea a avut dreptate în cele din urmă să se opună. Moneda euro conduce, într-adevăr, la erodări majore ale suveranităţii naţionale şi se confruntă cu probleme pe care Thatcher le-a anticipat.
Dorinţa lui Thatcher de a susţine amplasarea de rachete de croazieră americane în Europa a conferit o nouă dimensiune Războiului rece. Pe de altă parte, atunci când Thatcher a declarat ulterior că liderul sovietic Mihail Gorbaciov era un om 'cu care pot face afaceri', ea a demonstrat o flexibilitate pe care oponenţii ei au refuzat uneori să o recunoască. De asemenea, spre deosebire de Ronald Reagan, Thatcher era încă la putere pentru a vedea căderea Zidului Berlinului şi dizolvarea Uniunii Sovietice. În această privinţă, ca şi în multe altele, Thatcher ar putea pretinde că politicile sale dure au fost justificate.
