Tenis: Alex Corretja nu crede că Rafael Nadal "are limite" şi că "va fi numărul 1"
alte articole

Alex Corretja, căpitan-nejucător al echipei de tenis a Spaniei pentru Cupa Davis, a precizat, cu prilejul unei prezentări a viitorului meci din Grupa Mondială, cu Ucraina, programată la Caja Magica, din Madrid în perioada 13-15 septembrie, că nu crede că "Nadal are limite" şi că "dacă va continua astfel, va fi din nou numărul 1".
"Este un jucător inegalabil, practic imposibil să poată fi imitat. Nu cred că Nadal are limite, dacă vrea să-şi fixeze obiective pe termen scurt are doar să se pregătească pentru fiecare ocazie şi să ştie că se află în condiţiile necesare de a putea câştiga în fiecare turneu pe care îl dispută".
În privinţa participării lui Nadal în viitorul turneu de Mare Şlem, de la Wimbledon, Corretja a declarat că Nadal va trebui "să-şi adapteze jocul" pentru a putea evolua la acelaşi nivel pe iarbă, ca şi pe zgură.
Referindu-se la meciul cu Ucraina, Corretja a subliniat că este nevoia ca publicul să ajute, întrucât victoria este "mult mai uşoară" cu sprijinul suporterilor. El a mai adăugat că a vorbit cu Rafael Nadal la Paris, iar acesta i-a spus că "dacă va merge bine cu sănătatea în vară, va juca în Cupa Davis".