Temerile privind consecinţele crizei datoriilor din zona euro rămân şi după sprijinul băncilor spaniole

(photos.com)
Epoch Times România
12.06.2012

Temerile legate de efectele crizei datoriilor din zona euro rămân, în ciuda sprijinului de 100 miliarde euro acordat băncilor spaniole, în condiţiile în care costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei au crescut, potritvit unei analize bbc.com.

Randamentele obligaţiunilor italiene pe zece ani au crescut până la 6,032%, în timp ce la obligaţiunile spaniole au fost de aproape 6,5%.

În acest timp, agenţia de rating Fitch a retrogradat cu două trepte două bănci spaniole, Santander şi BBVA, de la A la BBB+.

Bursele la nivel mondial au deschis în creştere după ajutorul financiar de salvare pentru Spania, dar entuziasmul iniţial s-a diminuat ulterior.

Astfel, indicele Dow Jones al bursei de la New York, deşi a deschis în creştere cu 0,7%, a terminat ziua cu o scădere de 1,1%. Indicele londonez a început puternic, dar a încheiat cu o diminuare de 2,7%, în timp ce indicii burselor din Franţa şi Germania au avut mici modificări. Indicele de la Tokyo a închis în scădere cu 2%.

Totodată, preţul la petrol a scăzut pe fondul temerilor legate de extinderea crizei datoriei din zona euro către mai multe ţări, ameninţând astfel cererea de petrol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor