Tările membre ale Spaţiului Schengen au ajuns la un compromis cu Parlamentul şi Comisia Europeană
alte articole

Tările membre ale Spaţiului Schengen au ajuns joi la un compromis cu Parlamentul şi Comisia Europeană asupra posibilităţii reintroducerii temporare a controalelor la frontiera naţională, în cazul unei "presiuni migratorii nencontrolabile" la o frontieră externă, a anunţat preşedinţia irlandeză a UE.
Astfel, statele membre Schengen au posibilitatea să reintroducă controale la frontierele naţionale "pentru o perioadă de şase luni ce poate fi prelungită cu încă şase luni, atunci când controlul unei frontiere externe a Spaţiului nu mai este asigurat din cauza unor circumstanţe excepţionale".
Astfel, din 2014, statele membre vor putea să reinstaureze controale la frontierele naţionale pentru o perioada maximă de doi ani. E vorba despre un mecanism de urgenţă ce poate fi activat dacă ţările Schengen se tem de un val masiv de imigraţie.
Decizia a fost comunicată de comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, care a anunţat ca statele membre, Comisia Europeană şi Parlamentul European au ajuns la un punct de vedere comun în acest sens. Noile reguli vor intra în vigoare după o perioadă de tranziţie, în toamna lui 2014.
Conform acestui compromis, acordul din iunie 2012 nu se modifică dar statele membre îşi păstrează posibilitatea de a reintroduce temporar controlul la frontiere naţionale, din motive de securitate şi de ordine publică. "Ei pot să acţioneze şi să notifice ulterior în legătură cu acţiunea", a precizat CE. Reintroducerea controalelor la frontiere poate să fie menţinută timp de şase luni, iar "până în prezent nu a existat vreun abuz", a adăugat aceasta.
Această decizie a fost luată pentru a preveni crize provocate de o "presiune migratorie necontrolabilă" antrenând un eşec al controlului la o frontieră externă a Spaţiului Schengen. Reforma Schengen vine în contextul în care restricţiile de pe piaţa muncii vor fi ridicate în statele occidentale pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014. Marea Britanie se teme cel mai mult de o imigraţie masivă din România şi Bulgaria. Şi oraşele germane se plâng de costurile generate de imigraţia din cele două ţări.