Tăriceanu: Kovesi recunoaşte involuntar că a fost la întâlnirea din casa lui Oprea

Deloc mulţumit că Laura Codruţa Kovesi nu va participa la audierile comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009, al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat o serie de acuzaţii dure la adresa şefei DNA.
Călin Popescu Tăriceanu, PNL (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
09.06.2017

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că nu se va prezenta la audierile din comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009, iar asta echivalează practic cu "o recunoaştere involuntară" a faptului că a participat la întâlnirea din casa generalului Gabriel Oprea în calitate oficială, a acuzat, în cadrul unui comunicat de presă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Am luat act cu surprindere de refuzul procurorului şef al DNA, Laura Kovesi, de a se prezenta pentru audieri în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Motivaţia refuzului său demonstrează fie o necunoaştere a unor principii de drept, fie ignorarea acestora cu bună-ştiinţă.

N-ar fi pentru prima dată, dacă ne amintim de iniţiativa anchetării Guvernului de către DNA invalidată prompt de Curtea Constituţională. Şi într-un caz, şi în celălalt, avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcţia cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism şi corectitudine.

Motivaţia refuzului de a se prezenta în faţa Comisiei este cu siguranţă şi o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială", a transmis Tăriceanu, titularul unui dosar de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului într-un dosar instrumentat de procurorii DNA.

Liderul ALDE susţine că, lăsând la o parte pretextele "total neconvingătoare" în spatele cărora s-a ascuns procurorul şef al DNA, mult mai relevantă i se pare "atitudinea sa inconsecventă dictată de conjunctura politică şi de interesele personale de moment".

"Ne amintim cu toţii de sloganul invocat permanent de DNA şi de slujitorii săi plătiţi: "Dacă e nevinovat, să-şi susţină cauza în instanţă şi va fi achitat". Oare acest argument nu mai este valabil şi acum, când subiectul este chiar dna. Kovesi?

Dacă nu are nimic de ascuns în faţa opiniei publice şi în faţa Parlamentului României, dacă poate explica prezenţa sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanţă politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicaţii în faţa Comisiei şi să-şi susţină cauza.

Ne amintim cu toţii când invoca articolul din Constituţie care proclamă că toţi cetăţeni sunt egali în faţa legii. Procurorul şef al DNA sfidează acum Parlamentul, situându-se deasupra legii. Este inadmisibil ca un înalt demnitar al statului român să trateze cu dispreţ suveran şi în formă continuată Parlamentul României", a precizat Tăriceanu.

În calitate de preşedinte al Senatului, Tăriceanu susţine că se simte obligat să sublinieze rolul şi responsabilităţile Parlamentului într-o democraţie şi principiul controlului şi echilibrului reciproc al puterilor într-un stat.

"Faptul că doamna Kovesi invocă o decizie a CSM – ca şi când CSM ar fi organ legiuitor şi ar putea să acorde procurorilor statutul de "stat în stat", ne pune mari semne de întrebare cu privire la mentalitatea şi competenţa profesională a procurorului şef al DNA.

Aşa cum în SUA, ţară pe care o considerăm un model de democraţie parlamentară, la comisiile Senatului şi ale Camerei Reprezentanţilor s-au prezentat înşişi preşedintele ţării şi Procurorul General al SUA, când au fost invitaţi, consider că de aceeaşi consideraţie şi respect trebuie să se bucure şi Comisia specială de anchetă a Parlamentului României şi vom face tot ceea ce este necesar pentru că acest lucru să se întâmple", a adăugat Tăriceanu.

Reamintim că şefa DNA a informat comisia parlamentară de anchetă - înfiinţată la scurt timp după ce Dan Andronic, jurnalist urmărit penal în două dosare, a lansat scenariul implicării serviciilor şi DNA în alegerile prezidenţiale din 2009, că nu se prezintă la comisia parlamentară de anchetă, invocând în acest sens o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii şi o decizie a Curţii Constituţionale.

"Procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească", se arată în hotărârea CSM.

În acelaşi timp, Kovesi a făcut trimitere şi la o hotărâre a Curţii Constituţionale din 1994, potrivit căreia "dispoziţiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaţilor care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituţionale".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor