OUG 13 reînvie. Pragul pentru abuz în serviciu, de la "altă întrebare" la minim 200.000
alte articole
Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, actualmente vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, joi, că în legea ce reglementează abuzul în serviciu trebuie introdus un prag pentru respectiva infracţiune, iar acest prag "trebuie să fie suficient de mare pentru a nu se mai face dosare penale aiurea", relatează HotNews.
Cât despre mărimea acestui prag, potrivit lui Iordache, acesta ar trebui să fie minim 200 de mii, dar la fel de bine ar putea fi şi dublu.
„Se poate menţine pragul de 200.000 de lei sau se poate mări, chiar 400.000. Au fost discuţii în acel moment cu specialiştii. Acest 200.000 nu e întâmplător. Noi am plecat de la suma de 2 milioane, suma maximă, care este prevăzută în Codul penal şi am zis că 10% din acea sumă maximă să reprezinte un prag minim. Aşteptăm şi noi proiectul care este la Ministerul Justiţiei, în funcţie de ce prag sau ce consultări vor face şi dumnealor, dar clar este că trebuie stabilit un prag”, a susţinut Iordache, citat de Mediafax.
Întrebat pe ce se bazează când avansează suma de 400.000 de lei, Iordache a pus că este punctul său de vedere.
„Este o dezbatere, poate să fie o dezbatere. Dumneavoastră mi-aţi cerut un punct de vedere. Poate fi 200.000, poate fi 300.000, poate fi 150.000”, a răspuns fostul ministru al Justiţiei.
Întrebat de jurnalişti dacă acest prag este oportun şi necesar, Iordache a făcut referire la recenta decizie pronunţată de CCR în urma sesizării fostei soţii a lui Liviu Dragnea şi a răspuns: "Păi nici acum când e explicit?" (referire la decizia Curţii Constituţionale - n.red.)
"Pragul ăsta nu se stabileşte pentru o persoană anume, dar trebuie să fie suficient de mare pentru a nu se mai face dosare penale aiurea. Mărimea acestui prag, din punctul meu de vedere, trebuie să fie minim 200 de mii", a subliniat Iordache.
Acesta a mai precizat că deocamdată legea privind abuzul în serviciu este la Ministerul Justiţiei şi se aşteaptă ca ea să ajungă în Parlament.
"Din păcate, dacă aşteptăm foarte mult, vine vacanţa. Soluţia foarte rapidă ar fi ca Ministerul să vină cu o OUG. Îşi poate permite cineva să mai treacă încă o vară şi să fie articole neconstituţionale în Codul penal?", a adăugat deputatul PSD.
Reamintim că pragul pentru abuz în serviciu a fost fixat la 200.000 în celebra OUG 13 elaborată şi adoptată în timpul mandatului lui Iordache. Prejudiciul în dosarul fostei soţii a lui Dragnea, dosar în care este judecat şi liderul PSD, pentru instigare la abuz în serviciu, a fost estimat de procurori la 108. 000 lei.
Mai amintim că fosta soţie a liderului PSD, Liviu Dragnea, a depus, pe data de 2 martie, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind definiţia abuzului în serviciu. Conform cererii, sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” era neclară şi menţiona că pentru a pune o persoană sub acuzare pentru abuz în serviciu ar trebui să existe un prag minim valoric, altfel incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu ar fi neconstituţională.
Trei luni mai târziu, excepţia de neconstituţionalitate, privind abuzul în serviciu cu privire la sintagma “îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu”, ridicată de Bombonica Dragnea, a fost admisă de judecătorii Curţii Constituţionale. Cu privire la cel de-al doilea aspect, de stabilire a unui prag valoric minim, Curtea a decis că acest lucru nu intră în sarcina sa şi că e obligaţia legiuitorului să implementeze un prag valoric.