Tăriceanu, dezlănţuit: SRI-DNA, o supra-putere ocultă şi iraţională. Mi-a venit şi mie rândul

Proaspăt intrat în colimatorul DNA, al doilea om în stat - Călin Popescu Tăriceanu - s-a dezlănţuit împotriva procurorilor.
Călin Popescu Tăriceanu, conferinţă de presă. 25.01.2013 (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.05.2016

SRI şi DNA au devenit o supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte în mintea generaţiilor mature amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, Securitatea, a scris preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, într-o scrisoare adresată alegătorilor, postată marţi seară pe contul său de Facebook.

"După 8 ani de străduinţă, DNA a reuşit să mă cheme la Braşov în plină campanie electorală. Suntem în plină campanie...Ar trebui să fiu prin ţară sprijinind candidaţii ALDE în alegerile locale, pentru că, după cum ştiţi, puteţi vota în alegerile locale din 5 iunie. Dar...o veţi face? Mulţi dintre voi nu veţi vota pentru că v-aţi pierdut complet încrederea în politicieni şi în instituţii. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA şi de SRI, două agenţii ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice.

DNA, cu ajutorul denunţului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reuşit să se substituie în bună măsură alegătorilor şi să decidă, prin abuzul puterii ce îi este conferită de lege, cine poate să stea în faţa cetăţenilor pentru a le cere încrederea şi cine trebuie privat de exerciţiul acestui drept constituţional. Mă întreb astăzi încă o dată cine anume stabileşte politica DNA şi SRI, cine decide în interiorul acestor instituţii, care va fi următoarea victimă?

Aceste agenţii au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituţionale ale statului. O supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte în mintea generaţiilor mature amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, Securitatea. În amintirea erei în care votam formal pentru că eram forţaţi, vă rog să mergeţi la vot duminică, 5 iunie, 2016. Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit şi mie rândul. Aşteptam cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA şi-a făcut temele cu temeinicie (...) Bineînţeles că momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidenţă!", a scris Tăriceanu.

Liderul ALDE s-a plâns că România este pe cale de a deveni "o republică a procurorilor" şi, în loc să fie prin ţară convingând electoratul să voteze şi să sprijine candidaţii partidului său, este nevoit să-şi piardă timpul cu avocaţii.

"Într-o democraţie încă fragilă precum cea din România, toţi oamenii cu convingeri democratice ar trebui să lupte pentru a restaura normalitatea în societate şi la nivelul instituţiilor statului. Ceea ce se întâmplă acum este inacceptabil şi, credeţi-mă, voi continua această luptă până la final", a adăugat Tăriceanu.

În scrisoarea respectivă, şeful Senatului a pus tunul şi pe preşedintele Klaus Iohannis care a ţinut cu orice preţ să învestească un Guvern format din "marionete tehnocrate".

"Se pare că preşedintele Klaus Iohannis şi-a dorit din răsputeri să înlăture Cabinetul Ponta cu orice preţ şi să învestească guvernul de marionete tehnocrate. ALDE este singurul partid politic care s-a opus în Parlament acestei învestituri. De ce? pentru că actualul cabinet este de fapt format din funcţionari anonimi din eşaloanele doi şi trei aduşi de la Bruxelles, care nu vor răspunde niciodată în faţa voastră pentru faptele lor pentru că nu au trecut şi nu vor trece niciodată printr-un test electoral. Iar acum în mai 2016 le vedem rezultatele. Până acum ministrul Sănătăţii, al Muncii, al Culturii şi al Fondurilor europene au demisionat deja. Lista nu pare închisă", a adăugat Tăriceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor