Alina Gorghiu: Ticăloşia are un nume: Dragnea, Ponta, Tăriceanu. Plănuiesc o suspendare a preşedintelui
alte articole
Partidul Social Democrat pregăteşte "cea mai puternică ofensivă" împotriva "oricărei norme democratice", a avertizat, marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
"Miza acestor alegeri nu este aceea de a câştiga din mâinile PSD oraş după oraş, comună după comună. PSD pregăteşte cea mai puternică ofensivă împotriva PNL, a Guvernului, a justiţiei, a preşedintelui României, împotriva oricărei norme democratice. În România anului 2016, ticăloşia are un nume: Dragnea, Ponta, Tăriceanu — îmi pare rău să spun acest nume la aniversarea PNL.
Aceşti trei oameni încearcă să genereze cea mai acută, puternică criză prin care poate trece România. De la o demitere a Guvernului, menţinerea lui Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului, o eventuală suspendare a preşedintelui României fac parte din planurile PSD pe care ar dori să le pună în practică chiar înainte de alegerile parlamentare.
Cei trei iau în calcul toate variantele ca să poată prelua puterea, iar România va deveni un Hexi Pharma la nivel naţional, iar lupta anticorupţie se va dilua, pas cu pas, cu ei în fruntea României. Miza PNL este să oprească acest lucru. Aceasta este miza alegerilor din 2016", a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.