Tăriceanu candidează la funcţia de preşedinte al Senatului. Tăriceanu a fost ales preşedinte.UPDATE

Fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu, acum senator independent, a acceptat propunerea premierului Victor Ponta de a candida pentru funcţia de preşedinte al Senatului, urmând ca acesta să fie susţinut de USD.
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Flori Mladin
10.03.2014

UPDATE: Fostul prim-ministru liberal Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales în funcţia de presedinte al Senatului la propunerea USD cu 93 de voturi pentru, surclasându-i pe ceilalţi candiaţi Marius Obreja din partea PNL, care a obţinut 45 de voturi şi Dumitru Oprea propus de PDL cu 15 voturi pentru.

***

Fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu, acum senator independent, a acceptat propunerea premierului Victor Ponta de a candida pentru funcţia de preşedinte al Senatului, urmând ca acesta să fie susţinut de USD.

După o şedinţă care a avut loc la Parlament luni, USD a decis să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de şef al Senatului, după ce Crin Antonescu a demisionat săptămâna trecută din această funcţie. În cadrul şedinţei de plen a Senatului de la ora 16.00 va fi ales noul preşedinte al acestei camere.

"Am avut o discuţie cu liderii PSD, UNPR, UDMR, PC, care a avut drept subiect candidatura mea la preşedinţia Senatului. Vă pot spune că am acceptat această propunere care mă onorează. Am convingerea că această propunere ne va da posibilitatea să mergem înainte cu proiectul USL cu care ne-am angajat în faţa cetăţenilor", a afirmat Tăriceanu după şedinţa USD, sperând că va primi voturi şi din partea unor foşti colegi liberali.

Opinia lui Dragnea

În opinia lui Liviu Dragnea, funcţia de preşedinte al Senatului a aparţinut Alianţei de Centru Dreapta (PNL - PC), adică Partidului Conservator. Vicepremierul Dragnea a mai afirmat că PSD-ul nu-şi doreşte această funcţie, pe care este posibil să o cedeze PC, lucru ce ar fi urmat să fie discutat în cursul zilei de luni cu Daniel Constantin. În ce priveşte candidatura lui Tăriceanu, vicepremierul consideră că nu există argumente serioase pentru a susţine această candidatură.

Referitor la opinia lui Liviu Dragnea că nu ar trebui să fie susţinut de PSD pentru şefia Senatului, Tăriceanu a menţionat că nu doreşte să comenteze, subliniind însă că el este senator independent.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat recent că varianta ca pentru preşedinţia Senatului să fie propus Călin Popescu Tăriceanu "nu este exclusă", menţionând totodată că singura condiţie este ca în această funcţie să fie un senator care a candidat pe listele USL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor