Tanasă se spală pe mâini de orice responsabilitate după ce un nepalez a fost lovit de un "suveranist". Dă vina pe guverne

Liderul AUR Dan Tanasă a ţinut să respingă orice legătură între declaraţiile sale şi incidentul violent care a avut loc marţi seară în Capitală, când un livrator străin a fost agresat de un individ care susţinea că ”îşi apără ţara”, scrie Aktual24.ro.
În condiţiile în care agresiunea a avut loc la scurt timp după ce el i-a îndemnat pe români să nu primească comenzi livrate de imigraţi, Tanasă s-a arătat indignat de un articol al publicaţiei citate intitulat "Au efect îndemnurile extremistului Tanasă (AUR). Un livrator a fost atacat şi lovit sălbatic în Capitală: ’Eşti un invadator/ Îmi apăr ţara’. Agresorul a fost reţinut de un poliţist care se afla pe stradă".
În dreptul la replică transmis publicaţiei Aktual, Tanasă se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru efectul postărilor sale:
Redăm poziţia lui Tanasă:
"Am citit relatările apărute în presă ‘independentă’ despre presupusul ‘efect’ al postărilor mele. Mă bucur să constat că, pentru unii jurnalişti, Dan Tanasă este o forţă atât de mare încât ar putea genera instantaneu incidente pe străzile din Bucureşti. Poate, dacă aş avea o asemenea putere, aş folosi-o să aduc spitale în fiecare oraş, autostrăzi peste Carpaţi şi salarii decente pentru români.
Din păcate, realitatea este mai simplă şi mult mai tristă: violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările mele ca să existe. Ea este rezultatul direct al politicilor falimentare ale guvernelor pe care presa obedientă le-a protejat ani de zile.
Ceea ce spun, şi o voi repeta ori de câte ori este nevoie, este că România trebuie să fie o ţară sigură pentru cetăţenii săi. Pentru românii care muncesc cinstit aici, pentru copiii care merg la şcoală, pentru bătrânii care ies la plimbare. Iar când spun că nu putem accepta importul de nesiguranţă şi de practici sălbatice, nu atac pe nimeni pe criterii de origine, ci spun un adevăr de bun-simţ: legea trebuie respectată, iar cine nu o respectă trebuie să plătească.
Jurnaliştii care încearcă să facă legătura între mesajele mele şi un incident punctual ar trebui să fie preocupaţi mai degrabă de întrebările esenţiale: de ce se ajunge ca un poliţist aflat în timpul liber să fie singurul care intervine pentru a salva un om pe stradă? Unde sunt instituţiile statului? Unde sunt mecanismele de prevenţie? Cine răspunde pentru faptul că în oraşele României nu mai există siguranţă, ci doar improvizaţie şi noroc? Cum de legea funcţionează pentru unii, dar pentru alţii nu?
Eu, Dan Tanasă, nu voi tăcea atunci când românii sunt batjocoriţi în propria lor ţară. Nu voi înceta să denunţ planurile guvernanţilor de a transforma România într-o colonie de forţă de muncă ieftină, fără reguli şi fără respect pentru cetăţenii săi. Şi dacă acest lucru deranjează, înseamnă că ating exact punctele nevralgice pe care unii încearcă cu disperare să le ascundă.
Am fost, sunt şi voi rămâne un apărător al dreptului românilor de a trăi în siguranţă, în demnitate şi cu respect în propria lor ţară. Restul e zgomot de fond”, a transmis Tanasă redacţiei Aktual24.ro.