Taiwan solicită ca ”turiştii pentru transplanturi” să se înregistreze
focus
alte articole
Legislativul din Taiwan a adoptat recent o rezoluţie care solicită ca cei care au beneficiat de transplanturi de organe în străinătate să se înregistreze la Departamentul de Sănătate. Rezoluţia face referire la Raportul privind Drepturile Omului din 2011 al Departamentului de Stat al SUA, care a menţionat pentru prima dată problema recoltării ilegale de organe din China, precum şi numeroase raporturi ale mass-mediei internaţionale cu privire la recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong şi de la uiguri.
În timpul examinării bugetului general al Departamentului de Sănătate, la 22 noiembrie, Parlamentul unicameral din Taiwan a adoptat o rezoluţie prin care indeamnă Departamentul de Sănătate să solicite spitalelor şi medicilor să înregistreze în termen de trei luni informaţiile privind pacienţii cărora li s-a făcut transplant de organe în străinătate. Spitalelor li s-a cerut, de asemenea, să înregistreze informaţii cu privire la ţara şi spitalul unde pacienţii s-au dus pentru transplantul de organe şi chirurgul care a efectuat transplantul.
Hsu Ming-neng, director al Biroului de Afaceri Medicale în cadrul Departamentului de Sănătate, a declarat că Departamentul de Sănătate deja a solicitat spitalelor să înregistreze informaţiile relevante despre pacienţii care au trecut printr-un transplant de organe, nu numai în China, dar şi în Statele Unite.
”Ideea este să ne asigurăm că cererea este urmată şi să verificăm că prescripţiile pentru medicamente anti-respingere sunt adecvate”, a declarat Hsu. Acesta a precizat, de asemenea, că numărul persoanelor care călătoresc în China pentru transplanturi de organe este în scădere, deşi era un număr semnificativ în ultimii ani.
Membru al Parlamentului, Tien Chiu-chin, susţinător al rezoluţiei, a declarat că rezoluţia a fost adoptată după o anchetă a Comitetul de Sănătate şi Mediu şi că mulţi dintre cei prezenţi au fost şocaţi să audă pentru prima dată de recoltarea forţată de organe. Potrivit Legii Bugetului, rezoluţia va trebui să treacă de o a treia lectură, în cursul stabilirii bugetul pe anul viitor, înainte de a se termina sesiunea legislativă a Parlamentului, pentru a putea fi adoptată ca lege. Pacienţii vor fi apoi nevoiţi să înregistreze transplanturile de organe din afara ţării, în caz contrar asigurarea de sănătate nu le va acoperi medicamentele anti-respingere.
Avocatul de drepturile omului, Theresa Chu, ce apără drepturile practicanţilor Falun Gong, a precizat că pentru siguranţa persoanelor, atât din Taiwan cât şi din China, Parlamentul din Taiwan este obligat să ia o poziţie cu privire la rezoluţie. Aceasta a solicitat parlamentarilor să condamne în mod deschis regimul chinez pentru recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong, precum şi de la infractori executaţi şi alţii. În plus, Chu speră că Departamentul de Sănătate se va conforma şi îi va înregistra pe cei care au trecut prin transplanturi de organe în afara ţării şi, de asemenea, va educa oamenii să nu mai călătorească în China pentru transplanturi de organe, pentru a evita participarea acestora la crime împotriva umanităţii.
Nota editorului: Când fostul şef al poliţiei din Chongqing , Wang Lijun, a fugit să-şi salveze viaţa la Consulatul SUA în Chengdu pe 6 februarie, a pus în mişcare o furtună politică care nu s-a diminuat. Lupta din spatele scenei se balansează în funcţie de atitudinea pe care o iau oficialii privind persecuţia împotriva Falun Gong. Facţiunea cu mâinile pătate de sânge - oficialii promovaţi de fostul şef al PCC Jiang Zemin în scopul de a realiza persecuţia - caută să evite asumarea responsabilităţii pentru crimele lor şi să-şi continue campania. Alţi funcţionari refuză să mai participe la persecuţie. Evenimentele prezintă o alegere clară pentru funcţionarii şi cetăţenii din China, precum şi pentru oamenii din întreaga lume: fie să susţină, fie să se opună persecuţiei duse împotriva Falun Gong. Istoria va înregistra alegerea făcută de fiecare persoană.