Succesul lui Putin, un pericol politic pentru Kiev

Preşedintele şi premierul Ucrainei l-au felicitat printre primii pe Vladimir Putin cu victoria în alegerile prezidenţiale.
Premierul rus, Vladimir Putin. (ALEXEY DRUZHININ/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
06.03.2012

Preşedintele şi premierul Ucrainei l-au felicitat printre primii pe Vladimir Putin cu victoria în alegerile prezidenţiale. În pofida faptului că nimeni de la Kiev nu avea dubii în legătură cu deznodământul campaniei electorale din Rusia, politicienii şi experţii ucraineni au pronosticuri diferite cu privire la modul în care vor evolua relaţiile ruso-ucrainene. În general, însă, la Kiev domneşte îngrijorarea, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

La nivelul întregii Ucraine pentru Putin au votat peste 74 la sută dintre cetăţenii ruşi. Potrivit experţilor, un rezultat atât de bun nu constituie o surpriză: Putin se bucură de popularitate în Ucraina. Chiar şi ca premier, Putin îi devansa în ratingurile de popularitate pe mulţi reprezentanţi ai puterii locale. Victoria în alegerile prezidenţiale va întări şi mai mult autoritatea de care se bucură Putin printre ucraineni, sunt de părere experţii, care atenţionează că tocmai în aceasta constă pericolul politic pentru Kiev.

În opinia politologului Taras Berezoveţ, odată revenit în fotoliul prezidenţial Putin se va ocupa în mod serios de rezolvarea problemei ucrainene, aşa cum este văzută aceasta la Moscova. 'Pentru Rusia, Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o zonă de interese vitale. Cred că Moscova a împărţit demult toate ţările din CSI în două grupuri: care s-ar putea integra şi care nu s-ar putea integra în Uniunea Europeană (UE). Din primul grup fac parte ţările din Uniunea Vamală şi cele care vor să se ralieze acestei structuri. În grupul doi pot fi incluse, din motive diferite, Georgia şi Azerbaidjan. În ceea ce priveşte Ucraina şi Republica Moldova, acestea nu fac parte deocamdată din niciun grup, chiar dacă orientarea politică externă a ambelor state este extrem de importantă pentru Moscova în ceea ce priveşte interesele ruse din spaţiul postsovietic', explică politologul.

Berezoveţ nu se îndoieşte de faptul că Moscova va depune toate eforturile pentru a integra Ucraina şi Republica Moldova în structuri şi uniuni aflate sub protectoratul Rusiei. Potrivit politologului, noua strategie a Rusiei faţă de Ucraina se va reduce la două poziţii-cheie: în primul rând, pătrunderea pe piaţa ucraineană şi obţinerea controlului asupra unor obiective industriale strategice, iar în al doilea rând, contracararea puterii ucrainene ai cărei reprezentanţi se vor opune expansiunii ruse. În acest context, Berezoveţ prognozează că Rusia va încerca să slăbească poziţiile echipei lui Ianukovici în contextul alegerilor parlamentare din octombrie.

Cu toate acestea, nici reprezentanţii forţelor de opoziţie din Ucraina nu sunt bucuroşi de revenirea lui Putin la Kremlin. În opinia lui Nikolai Martânenko, şeful fracţiunii parlamentare 'Ucraina Noastră - Autoapărarea Populară', pe cântarul relaţiilor interstatale s-ar putea pomeni independenţa Ucrainei. În timpul preşedinţiei lui Putin asupra Ucrainei se vor face mari presiuni economice, în alternanţă cu atitudini preferenţiale de scurtă durată, în scopul de a atrage Ucraina pe orbita influenţei politice ruseşti.

La rândul său, liderul Partidului Comunist al Ucrainei, Piotr Simonenko, este de părere că încercarea Kievului de a se menţine 'între două luntri', trimiţând semnale de integrare şi în direcţia UE, şi în direcţia Rusiei, va eşua definitiv, ceea ce înseamnă cu Ucraina nu va mai primi 'premii de încurajare', iar populaţia o va duce şi mai rău.

De altfel, potrivit sondajelor de opinie, ucrainenii pun răspunderea pentru deteriorarea relaţiilor cu Moscova pe seama propriei puteri, nu a vecinilor. Peste o treime dintre participanţii unui sondaj realizat de Research&Branding Group consideră Rusia un stat prieten, iar pe ruşi - un popor prieten şi nutresc speranţa că, în calitate de preşedinte, Putin va reuşi să normalizeze relaţiile bilaterale.

Asemenea speranţe pun în încurcătură puterea de la Kiev, deoarece pentru ameliorarea relaţiilor bilaterale Kievul ar trebui să facă importante concesii în domeniile economic şi politic extern. Refuzând să îndeplinească ultimatumurile Rusiei referitoare la proiectele de integrare în CSI, puterea ucraineană şi-ar păstra independenţa, însă cu preţul unui gaz scump şi al unor războaie comerciale, lucru extrem de periculos pentru echipa lui Ianukovici înainte de alegeri.

Potrivit directorului Institutului pentru politică ucraineană, Konstantin Bondarenko, victoria lui Putin înseamnă venirea la putere în Rusia a 'uliilor'. Politologul prognozează o înăsprire a politicii economice a Rusiei, deoarece Putin este 'un manager ferm şi experimentat', care îşi poate atinge obiectivele puse. Aceste obiective sunt cunoscute: atragerea Ucrainei într-o strânsă cooperare cu Uniunea Economică Euro-Asiatică şi integrarea ei în Uniunea Vamală.

În condiţiile în care Rusia îşi va putea accesa inclusiv pârghiile de influenţă din UE - de exemplu, prin Germania şi Franţa - planurile Ucrainei privind integrarea europeană vor fi îngheţate pentru o lungă perioadă, prognozează Bondarenko.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor