Subiectul Schengen în atenţia presei bulgare

Aderarea Bulgariei la Schengen devine din ce în ce mai utopică, iar poporul are o expresie bună pentru asemenea situaţii: 'La Paştele cailor', scrie luni cotidianul sofiot Standart.
(AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.03.2012

Aderarea Bulgariei la Schengen devine din ce în ce mai utopică, iar poporul are o expresie bună pentru asemenea situaţii: 'La Paştele cailor', scrie luni cotidianul sofiot Standart. Imediat după ce Olanda a anunţat săptămâna trecută că nu va accepta aderarea Bulgariei la Schengen, o organizaţie neguvernamentală i-a îndemnat pe bulgari să boicoteze produsele olandeze: lalelele, legumele şi brânzeturile, de ce nu şi universităţile din Olanda unde studiază mii de tineri bulgari. Toate acestea seamănă cu comportamentul unui copil care insistă ca părinţii să-i cumpere o jucărie nouă fără să ştie la ce exact o poate folosi, comentează jurnalista Stela Stoianova.

Drept vorbind, ultima amânare pentru Schengen este o problemă doar pentru politicieni. Bulgarii obişnuiţi nu sunt deloc îngrijoraţi dacă vor adera vreodată sau nu. Oamenii de rând se gândesc acum dacă vor putea să economisească puţini bani pentru a se duce la vară pe litoralul bulgăresc, iar eventuala aderare la Schengen nu se va reflecta deloc asupra nivelului lor de trai, dimpotrivă. Aderarea ar putea să ne coste scump pentru că, după renunţarea la controlul pe frontierele externe, Bulgaria ar putea să devină un obiectiv pentru imigranţii ilegali. O parte dintre aceşti emigranţi ar putea să fie criminali sau terorişti, dar majoritatea vor fi pur şi simplu oameni săraci de care vom fi obligaţi să avem grijă noi, bulgari. De aceea aderarea la Schengen ar putea să provoace mai multe probleme pentru Bulgaria decât să aducă eventuale beneficii, mai afirmă publicaţia.

Olanda nu poate să dea lecţii Bulgariei, susţine jurnalista Maia Liubomirska într-un editorial publicat de ziarul Monitor. Oricât se străduiesc să demonstreze bulgarilor şi românilor cât de buni sunt olandezii în comparaţie cu est-europenii, politicienii lor nu pot nega faptul că 23% dintre turiştii care vizitează Olanda sunt atraşi de drogurile legale, iar alţi 25% vin pentru prostituate. Acest lucru poate fi văzut de oricine care vizitează Amsterdam sau Haga în weekend, scrie ea. Un alt fapt ascuns de politicienii olandezi este că majoritatea populaţiei Amsterdamului sunt oameni de origine africană, iar mulţi din medicii şi infirmierele care lucrează în spitalele din Olanda sunt bulgari sau cetăţeni ai altor ţări din estul Europei, mai afirmă ziarul Monitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor