SUA reactivează regulile de etichetare a produselor provenite din Cisiordania

SUA a decis să aplice din nou un regulament care cere ca produsele importate din Cisiordania să fie etichetate ca atare, pentru ca publicul să nu fie înşelat în privinţa provenienţei lor. Regimul din Tel Aviv a criticat decizia americanilor.
Colonia israeliana Ramat Shlomo (în prim plan) din Ierusalimul de Est, 8 mai 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.02.2016

La sfârşitul săptămânii trecute, SUA a avertizat Israelul că produsele importate din Cisiordania nu trebuie să fie etichetate în mod eronat ca “made în Israel”.

Regulamentele au fost reactivate săptămâna trecută de autorităţile vamale americane ca răspuns la etichetarea eronată de către israelieni a produselor din Cisiordania.

Mark Toner, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a precizat că decizia de a repune în vigoare această politică a fost luată după mai multe plângeri primite în privinţa etichetării.

Toner a adăugat că această măsură nu înlocuieşte în niciun fel regulamentele sau deciziile luate anterior şi nici nu impune cerinţe suplimentare cu privire la mărfurile importate din Cisiordania, Fâşia Gaza sau Israel.

Uniunea Europeană a luat recent măsuri pentru a preveni astfel de acţiuni din partea Israelului. În noiembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat noi regulamente privind etichetarea produselor provenite din coloniile ilegale construite de Israel în teritoriile palestiniene ocupate.

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a apreciat pozitiv regulamentele UE, iar secretarul general al acestei organizaţii, Saeb Erekat, a precizat că decizia reprezintă “o acţiune semnificativă faţă de un boicot total asupra coloniilor israeliene, care sunt construite ilegal în teritoriile palestiniene ocupate”.

Ministerul israelian de Externe a declarat că cerinţele impuse asupra etichetării reprezintă “o măsură motivată politic şi neobişnuit de discriminatorie”, despre care UE a aflat de la BDS (Movement of Boycott, Divestment and Sanctions against Israel).

Campania BDS împotriva politicilor israeliene de tip apartheid ce sunt aplicate împotriva palestinienilor a câştigat sprijin la nivel global în anii recenţi şi urmăreşte să pună capăt ocupaţiei şi colonizării teritoriilor palestiniene de către Israel şi să asigure respectarea dreptului refugiaţilor palestinieni de a se întoarce pe pământurile lor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi subordonaţii săi au numit campania BDS o nouă formă de terorism împotriva Israelului.

Susţinătorii mişcării, incluzând un număr tot mai mare de evrei americani, au declarat că astfel de critici din partea premierului israelian sunt alarmiste şi reprezintă o tactică de dezbinare ce urmăreşte să împiedice o dezbatere legitimă aîn ceea ce priveşte ocuparea de către israelieni a teritoriilor palestiniene.

Prezenţa şi continua expansiune a coloniilor evreieşti în Palestina ocupată au creat un obstacol major pentru eforturile de pace în Orientul Mijlociu.

Peste o jumătate de milion de israelieni locuiesc în cele peste 120 de colonii ilegal construite de Tel Aviv după ocuparea Cisiordaniei şi Ierusalimului de Est.

ONU, SUA şi majoritatea ţărilor privesc coloniile israeliene ca fiind ilegale, deoarece teritoriile au fost capturare de Israel într-un război desfăşurat în 1967 şi, prin urmare, sunt supuse Convenţiei de la Geneva, care interzic construcţiile în teritoriile ocupate.

Oficiali americani de rang înalt, inclusiv secretarul de stat John Kerry, au declarat în repetate rânduri că toate coloniile israeliene construite în teritoriile palestiniene ocupate sunt ilegale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor