SUA măreşte producţia de ţiţei, preţul scade, dolarul creşte

. (Getty Images)
Gina Zaragiu
21.02.2018

Preţul petrolului a scăzut miercuri, datorită revenirii dolarului american de la minimum ultimilor trei ani înregistrat săptămâna trecută şi creşterii preconizate a producţiei de petrol din SUA.

Cotaţia barilului de petrol light sweet crude (WTI) la bursă a fost de 61,07 USD / baril la 0446 GMT, în scădere cu 72 de cenţi, sau 1,2%, de la ultima lor reglementare.

Indicele ICE al dolarului, care măsoară performanţele monedei americane faţă de un coş de şase valute a crescut a doua zi consecutiv miercuri, depărtându-se de minimul pe o perioadă de trei ani atins săptămâna trecută.

De asemenea, presiunea preţurilor duce la creşterea producţiei de petrol a SUA - ce a devenit acum al doilea flux de petrol ca mărime - la peste 10 milioane de barili pe zi (bpd) -, situându-se cu puţin în urma Rusiei şi în faţa exportatorilor de top din Arabia Saudită.

Următorul set de date săptămânale privind producţia de petrol din Statele Unite urmează să fie publicat joi de către Administraţia pentru Informaţii Energetice (EIA) cu o întârziere de o zi din cauza zilei libere de luni.

Aceste date vor include, de asemenea, cifrele stocului american, care ar trebui să arate că stocurile de ţiţei au crescut cu 1,3 milioane de barili în săptămâna dinaintea zilei de 16 februarie, potrivit unui sondaj realizat de Reuters. Se aşteaptă ca stocurile de produse petroliere, inclusiv benzina şi alţi combustibilii lichizi distilaţi, să scadă.

În ciuda creşterii producţiei în SUA, pieţele globale ale petrolului rămân în continuare susţinute datorită creşterii sănătoase şi restrângerii producţiei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care a început să reducă stocurile globale excesive de anul trecut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor