SUA cere la G7 un ajutor financiar pentru Ucraina şi solidiaritate împotriva practicilor comerciale ale Partidului Comunist Chinez

Bancnote chinezeşti de 100 de yuani şi bancnote de un dolar american (Fred Dufour/AFP via Getty Images *)
Redacţia
26.05.2024

Statele Unite au încercat să obţină sprijin pentru a scoate mai mulţi bani pentru Ucraina din activele ruseşti îngheţate şi pentru formarea unui front unit împotriva practicilor comerciale ale Chinei, în timp ce miniştrii de Finanţe din Grupul celor şapte democraţii bogate (G7) au deschis vineri o reuniune de două zile pe malul pitorescului Lago Maggiore din nordul Italiei, potrivit AP.

Şefa Trezoreriei americane, Janet Yellen, a făcut presiuni în cadrul reuniunii de la Stresa pentru "opţiuni mai ambiţioase" în vederea deblocării banilor din rezervele de aproximativ 260 de miliarde de dolari ale Băncii Centrale ruseşti care au fost îngheţate în Europa şi SUA după invazia rusă în Ucraina în 24 februarie 2022.

Ajutorul pentru Ucraina a devenit mai urgent pe măsură ce finanţele Kievului par tot mai şubrede în faţa perspectivei că actualul conflict va dura până anul viitor şi chiar mai departe şi pe măsură ce Rusia îşi intensifică acţiunile de distrugere a infrastructurii civile ucrainene, cum ar fi centralele electrice.

Congresul american a adoptat o lege care permite administraţiei Biden să confişte activele ruseşti în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari aflate în SUA, dar majoritatea fondurilor se află în Europa. Invocând probleme juridice, oficialii europeni au ezitat să confişte pur şi simplu banii şi să îi dea Ucrainei drept compensaţie pentru distrugerile provocate de Rusia. În schimb, intenţionează să folosească dobânzile acumulate la active, însă acestea reprezintă doar aproximativ 3 miliarde de dolari pe an, adică aproximativ o lună de finanţare pentru guvernul ucrainean.

Propunerile includ împrumuturi pe seama viitoarelor venituri din dobânzile generate de activele îngheţate, astfel încât Ucraina ar putea primi imediat până la 50 de miliarde de dolari.

Ministrul italian de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, a declarat că extragerea unei sume mai mari pentru Ucraina "din punct de vedere juridic este o discuţie foarte complicată, dar şi sensibilă din punct de vedere politic".

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a lăudat-o pe Yellen pentru că a renunţat la o propunere care, în opinia sa, ar fi subminat statul de drept internaţional şi a adăugat că "propunerea SUA este acum în concordanţă cu dreptul internaţional".

"Haideţi să comparăm propunerile, să vedem care este cea mai convenabilă, cea mai eficientă, cea mai rapidă propunere care ar putea fi pusă în aplicare", a spus el. "Punctul cheie nu este metoda pe care o folosim, punctul cheie este să asigurăm finanţarea corectă şi puternică şi de lungă durată a guvernului ucrainean".

Ucraina îşi cheltuieşte aproape toate veniturile fiscale pentru armată şi are nevoie de încă 40 de miliarde de dolari pe an pentru a continua să plătească pensiile şi salariile medicilor, asistentelor şi profesorilor. Iniţial, se credea că sprijinul aliaţilor şi un împrumut de 15,4 miliarde USD de la Fondul Monetar Internaţional ar fi asigurat bugetul pentru patru ani, dar probabilitatea unui conflict prelungit a întunecat perspectivele pentru anul viitor.

De asemenea, Yellen a făcut apel la un front unit clar împotriva subvenţiilor de stat acordate de China pentru fabricarea panourilor solare, a semiconductorilor şi a maşinilor electrice, afirmând că această capacitate de producţie a Chinei depăşeşte nevoile nu doar ale statului comunist, ci şi ale economiei globale în ansamblu şi ameninţă existenţa companiilor concurente atât din grupul G7, cât şi din ţările în curs de dezvoltare.

Înaintea reuniunii, ea a declarat că ţările trebuie să adopte o poziţie comună, astfel încât liderii chinezi să înţeleagă că "se confruntă cu un zid de opoziţie faţă de această strategie pe care o urmăresc".

Acum, miniştrii de Finanţe din G7 lucrează pentru a pregăti deciziile finale la summitul liderilor G7, care va avea loc între 13 şi 15 iunie la Fasano, în regiunea Puglia din sudul Italiei.

G7 este un forum informal care organizează un summit anual pentru a discuta probleme de politică economică şi de securitate. Ţările membre sunt Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite. Participă, de asemenea, reprezentanţi ai Uniunii Europene, dar UE nu deţine unul dintre preşedinţii rotativi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor