Studiu: Peste jumătate dintre românii din mediul rural nu vor să se vaccineze anti-COVID. Care e situaţia în oraşe?

Campania de vaccinare COVID-19 - gov.ro
Campania de vaccinare COVID-19 - gov.ro (Epoch Times România)

Românii din mediul rural sunt cei mai reticenţi în privinţa vaccinării comparativ cu cei din mediul urban, pensionarii şi adulţii fără partener sunt cei mai deschişi la vaccinarea anti-Covid, iar 47% dintre respondenţi susţin că se vor vaccina pentru a-i proteja pe ceilalţi, relatează Hotnews.ro, citând un studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Mai exact, conform studiului, 24% dintre respondenţii din mediul rural sunt deschişi la imunizare imediat ce li se va oferi ocazia, în timp ce, în mediul urban, procentul ajunge la aproximativ 45%. Mai mult, peste jumătate dintre cei din mediul rural (51% ) spun că nu se vor vaccina deloc, nici acum, nici mai târziu.

Seniorii pensionari şi maturii fără partener sunt segmentele care se arată cele mai deschise la vaccinare. Peste jumătate dintre pensionari, întrebaţi dacă se vor vaccina cât mai curând, au răspuns afirmativ, iar 56% dintre maturii fără partener au avut aceeaşi opţiune. În schimb, tinerii, deşi au declarat că vor să se vaccineze, spun că ar prefera să mai aştepte până anul următor: 36% dintre tinerii profesionişti şi 31% dintre milenialii fără partener au optat pentru varianta vaccinării mai târziu.

Potrivit sursei citate, 36% dintre respondenţi au declarat că se vor vaccina de îndată ce vaccinul va fi disponibil, 26% dintre respondenţii care declară că se vor vaccina, spun că o vor face mai târziu, nu în 2021, aproximativ 47% dintre respondenţi afirma că se vaccinează pentru a-i proteja pe ceilalţi, în timp ce 38% dintre români spun că nu se vor vaccina nici anul acesta, nici mai târziu.

De asemenea, dintre cei care se vor vaccina imediat, 59% sunt bărbaţi, iar 41% sunt femei. În schimb, dintre cei care refuză vaccinarea, femeile au un procent mai mare – 66%, comparativ cu 34% bărbaţi. În plus, 26% dintre respondenţii care declară că se vor vaccina, spun că o vor face mai târziu, nu în 2021, mai arată studiul realizat de Reveal Marketing Research.

Dintre respondenţii care refuză vaccinarea, femeile au înregistrat un procent mai mare decât bărbaţii cu aceeaşi opţiune. 46% dintre femei spun că nu se vor vaccina, comparativ cu aproximativ o treime dintre bărbaţi. Similar, membri ai familiilor tradiţionale (48%) declară că nu se vaccinează.

În ceea ce priveşte motivele invocate de cei care acceptă vaccinarea, 53% au declarat că o fac pentru că nu vor să se îmbolnăvească, 47% pentru a-i proteja pe ceilalţi, 42% din dorinţa reluării activităţilor normale, a socializării şi călătoriilor, 33% din dorinţa de a se simţi relaxaţi şi liniştiţi, 18% pentru a-şi putea vizita părinţii fără teamă, iar 13% pentru a putea călători în afara ţării. În plus, doar 1 din 10 respondenţi au precizat că se vaccinează pentru că se recomandă de către autorităţi şi medici.

În ceea ce priveşte motivele invocate de cei care NU acceptă vaccinarea, 62% dintre români afirmă că au temeri legate de vaccin, 42% dintre respondenţi se tem de potenţialele reacţii adverse provocate de vaccin, 54% consideră că vaccinul nu a fost suficient testat, iar 4 din 10 respondenţi (41%) nu cred în eficienţa vaccinului anti-Covid. Totodată, 70% dintre români sunt de părere că vaccinul ar trebui să fie testat mai mult timp înainte de a fi disponibil pentru populaţie.

Studiul a fost realizat în condiţiile în care, în România, a fost demarată prima etapă a campaniei de vaccinare anti-Covid, care include doar cadrele medicale, urmând ca, începând de vineri, 15 ianuarie, să înceapă cea de-a doua etapă, în cadrul căreia vor fi incluse şi alte categorii de persoane.