Studiu arată cum obezitatea creşte riscul pentru cancer
Pe lângă a fi un cunoscut factor de risc pentru diabeturi, obezitatea morbidă cauzează rate mai ridicate de deces în cazul pacienţilor obezi cu cancer, indiferent de dieta lor. Savanţii au noi dovezi că excesul de grăsime stimulează şi susţine creşterea tumorilor.
Experţii spun că până la 25% dintre cazuri de cancer apar în cazul persoanelor cu obezitate morbidă. Şi, din motive neînţeles pe deplin, tumorile par să fie mai agresive şi terapia mai puţin eficientă în cazul pacienţilor cu exces de ţesut gras.
Dar cercetătorii de la Centrul din Houston pentru de Ştiinţă a Sănătăţii din cadrul Universităţii din Texas, s-ar putea să fi găsit motivul la nivel molecular. Ei spun că celulele extensibile de ţesut gras emit hormoni şi factori de creştere, numiţi adipokine, care promovează creşterea de noi vase de sânge ce hrănesc şi promovează creşterea tumorilor.
“Ceea ce am ipotezat este faptul că celulele din ţesutul gras sunt mobilizate şi călătoresc către locul unde se află cancerul şi devin o componentă a tumorii. Şi apoi, aceşti factori trofici, adipokinele, încep să fie secretaţi din interiorul tumorii. Şi datorită acestui lucru celulele sunt mai potente deoarece se află în concentrare mai mare în interiorul tumorii”, a declarat Mihail Kolonin, profesor asociat în domeniul celulelor stem la Institutul pentru Medicină Moleculară din cadrul U.T. Health.
În experimentele cu şoricei obezi şi slabi ce aveau tumori, echipa lui Kolonin a hrănit fiecare grup de rozătoare cu aceeaşi dietă. Tumorile din interiorul şoriceilor graşi au crescut mult mai repede. În plus, investigatorii au descoperit că creşterile din interiorul şoriceilor obezi au absorbit celulele grase circulante. În timp ce multe dintre celule s-au transformat în grăsime în interiorul tumorii, altele au promovat formarea reţelei de vase de sânge, aducându-i oxigen şi elemente nutritive.
Kolonin spune că pierderea suficientă în greutate poate reduce prezenţa acestor celule grase producătoare de tumori. Şi el crede că executarea bypass-ului gastric sau a operaţiei bariatrice la persoanele cu obezitate morbidă este o metodă rapidă şi eficientă pentru a reduce riscul lor pentru cancer.
“Este aparent din studiile ce au fost făcute că tratarea obezităţii înainte de declanşarea cancerului ar putea fi benefică deoarece chirurgia bariatrică, de exemplu, previne nu doar riscul pentru dezvoltarea diabeturilor ci şi dezvoltarea anumitor tipuri de cancere”, a declarat Kolonin.
Astfel de cancere, răspândite la persoanele cu obezitate morbidă, includ cancer colorectal şi cancer de prostată la bărbaţi şi cancer endometrial, un tip de tumoare uterină, la femei.
Un articol scris de Mihail Kolonin şi colegii săi asupra legăturilor dintre obezitate şi cancer este publicat în Jurnalul pentru Cercetarea Cancerului.