Strategie de reindustrializare a României
alte articole
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat recent că România are o strategie de reindustrializare, iar principalele domenii vizate sunt cel energetic şi cel al construcţiilor de maşini.
„Conform Programului de guvernare, avem un capitol distinct privind reindustrializarea economiei, reindustrializarea privată a României. Pentru aceasta, avem o serie de măsuri, pornind de la cele de natură fiscală, de natură financiară, legislativă şi administrativă, pentru stimularea mediului investiţional în domeniul industriei. Ca sectoare, avem în vedere industria energetică, constructoare de maşini, dar şi altele. Nu vorbim neapărat de industrie grea, cât mai ales de domeniul industrial pornind de la ramurile economice şi industriale în care România a fost competitivă şi în care poate redeveni competitivă şi poate să lupte pe pieţele externe de la egal la egal”, a precizat Daniel Chiţoiu, relevă B1 TV.
Ministrul Economiei a mai declarat că România are toate şansele să reintre pe pieţele extra-europene pe care a activat înainte de 1990 şi că speră ca odată cu liberalizarea pieţei energetice, preţul energiei să scadă, iar efectele să se regăsească şi în scăderea costurilor de producţie.
„Îmi doresc ca plecând de la profitabilizarea industriei energetice să avem şi celelalte domenii industriale profitabile. Eu sper ca în următoarea perioadă, ceea ce s-a şi întâmplat în ultima lună de zile, preţul energiei să scadă. A scăzut în octombrie faţă de septembrie cu aproape 5%, de asemenea în septembrie a scăzut faţă de august cam tot cu acelaşi procent. Îmi doresc ca, urmare a faptului că am liberalizat piaţa energiei, prin creşterea competiţiei, preţul la energie să scadă, ceea ce se regăseşte în costurile de fabricaţie ale producătorilor”, a mai precizat ministrul Economiei.