Chiţoiu: În România, niciodată nu se poate dezvolta o piaţă concurenţială a energiei

Epoch Times România
23.10.2012

Ministrul liberal al Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat marţi la o întâlnire pe teme economice că în lipsa înfiinţării unor companii integrate în domeniul energetic, piaţa românească nu va fi niciodată una concurenţială.

"Spargerea sistemului energetic naţional pe categorii de producători termo, hidro, nuclear, nu poate duce la o piaţă concurenţială pentru că nu poţi să ai un preţ la vânzarea energiei electrice pe piaţa concurenţială care preţul hidro să concureze cu preţul la termolectrica şi cu preţul la Nuclearelectrica. Deci în România niciodată nu se poate dezvolta o piaţă concurenţială a energiei electrice. De ce? Pentru că întotdeauna costul la energia termo este mai mare decât nuclearelectrica şi decât hidroelectrica, de aceea trebuia regândit sistemul astfel încât să avem 2-3 companii integrate să cuprindă atât energie hidro, termo şi nuclear ca să poţi să dezvolţi o piaţă concurenţială", a declarat Chiţoiu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a vorbit despre un "nărav nenorocit" în domeniul energiei şi a precizat că pentru el, ca hidroenergetician, a reprezentat o surpriză intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica. "Pentru mine, ca hidroenergetician. chiar a constitui o mare supriză că s-a ajuns la insolvenţă pentru Hidroelectrica. Eu am fost adversarul spargerii sistemului energetic naţional şi s-au creat societăţi comericale distincte, hidro, termo, nuclear, ăştia trebuie să lucreze integrat. Administrarea separată a apărut pentru mine o sursă de incorenţă, de aici căpuşarea de care vorbeaţi, deci un nărav nenorocit, s-au dat tot felul de avantaje unor agenţi economici, să ia energie ieftină băieţii deştepţi de la hidro. Păi nu avea voie hidro să vândă energie de sine stătător. Energia trebuia vândută unitar de sistemul energetic naţional", a declarat Iliescu.

La reuniunea pe teme economice a Clubului de la Bucureşti au participat, printre alţii Ion Iliescu, Victor Ponta, Florin Georgescu, Daniel Dăianu, Robert Negoiţă, Cristian David, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Răzvan Theodorescu, Ioan Chelaru, Aurel Vainer, Florin Iordache, Liviu Pop.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor