Chiţoiu: Luni va fi repornită producţia la Oltchim, iar salariaţii vor primi avansul pe septembrie
alte articole
Ministrul Economiei Daniel Chiţoiu a anunţat miercuri, în şedinţa de Guvern, că de luni va fi redeschisă prima secţie la Oltchim, dar şi că speră ca săptămâna viitoare angajaţii să primească şi avansul din salariul pe luna septembrie.
„Vineri vor începe testările, iar de luni începe producţia”, a spus Daniel Chiţoiu, întrebat de către premierul Victor Ponta când îl va chema la deschiderea primei secţii de la Oltchim.
În ceea ce priveşte salariile angajaţilor, ministrul Economiei a explicat că „până la sfârşitul săptămânii va fi plătită lichidarea pe luna august”, dar şi că speră ca „săptămâna viitoare să fie daţi şi banii pentru jumătate din luna septembrie”.
Totodată, Chiţoiu l-a informat pe primul ministru că a schimbat 25 de directori de la Oltchim însemnând „toată conducerea Oltchim, până la şefii de secţii”.
De asemenea, ministrul a precizat că joi, preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu se va aflat la Bruxelles, împreună cu o echipă tehnică de ministerul Economiei, pentru a discuta cu reprezentanţii CE despre ajutorul de stat solicitat pentru combinat. În context, Ponta i-a reamintit lui Daniel Chiţoiu să va rămâne ministru în noul guvern doar dacă rezolvă problemele de la Oltchim.