Chiţoiu a discutat cu comisarul european pentru piaţa internă despre consolidarea Pieţei Unice

Epoch Times România
16.10.2012

Ministrul Economiei, Comerţului şi mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, a discutat, marţi, cu comisarul pentru piaţa internă, Michel Barnier, despre consolidarea Pieţei Unice, precum şi despre absorbţia fondurilor structurale.

"În acest context, a salutat demersurile Comisiei Europene de consolidare şi relansare a Pieţei Interne, prin prezentarea recentă a Actului pentru Piaţă Unică II", se arată în comunicatul transmis de MECMA.

Întrevederea a avut loc în marja Conferinţei naţionale 20 ani de Piaţă Unică - Provocări pentru viitor, organizată la Bucureşti de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Afacerilor Europene si Delegaţia Comisiei Europene, în cadrul Săptămânii Pieţei Unice, ce se desfăşoară la nivel european în perioada 15-20 octombrie pentru marcarea a 20 ani de existenţă a Pieţei Unice.

De asemenea, Daniel Chiţoiu a transmis intenţia României de a găzdui la Bucureşti sediul Diviziei Sud-Est a Tribunalului Unificat de brevete, solicitând in acest sens sprijinul oficialului comunitar.

"În ceea ce priveşte pachetul referitor la achiziţiile publice, ministrul Daniel Chiţoiu a transmis susţinerea sa faţă de propunerile Comisiei Europene şi a afirmat că acordă sprijin pentru avansarea negocierii acestui dosar complex, de interes deosebit pentru România, simplificarea procedurilor de achiziţii publice determinând optimizarea derulării licitaţiilor publice si, implicit, creşterea ratei de absorbţie a fondurilor structurale", se arată în comunicatul Ministerului.

Totodată, comisarul european a punctat necesitatea întăririi capacităţii administrative în materie de absorbţie a fondurilor structurale. Michel Barnier a evidenţiat necesitatea unei implementări adecvate a propunerilor legislative la nivel european referitoare la Piaţa Unică, acestea asigurând valorificarea potenţialului Pieţei Interne în materie de competitivitate şi conducând la atingerea obiectivelor comune statelor membre, respectiv stimularea creşterii şi consolidarea credibilităţii Pieţei Unice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor