STENOGRAME. Şeful de la Vama Sculeni lua şpăgile în toaletă. La Vama Stanca scotea 4.000 de euro pe săptămână

Referatul privind propunerea de arestare a şefului de la Vama Sculeni, Cristian Mancaş, conţine numeroase interceptări ale dialogurilor avute de Mancaş cu subalternii cu care împărţea şpăgile. Din acestea reiese că mita era de 600-700 de euro pe autocar şi de 200-300 de euro pe microbuz. Cu toate acestea, Mancaş se plângea că la Sculeni şpăgile sunt mai mici decât în alte vămi, relatează Aktual24.ro.
„Ulterior, în jurul orei 16:00, în timp ce colaboratorul cu altă identitate decât cea reală, Pascal Lavinia s-a deplasat pe una dintre pistele de trecere a frontierei către o clădire amplasată în punctul de trecere a purtat o discuţie cu suspectul Mancaş Cristian, de unde rezultă că acesta din urmă i-a relatat care sunt sumele de bani percepute la diverse puncte de trecere a frontierei în funcţie de vehiculele care se afla în tranzit şi care provin din Republica Moldova.
În cadrul acestor discuţii, colaboratorul şi-a manifestat uimirea cu privire la suma de 500 de euro de autocar, iar suspectul Mancaş Cristian a continuat să îi relateze că autocarele care au colete plătesc sume cuprinse între 600-700 de euro iar bus-urile 2-300 de euro”, se arată în referat.
Într-o altă discuţie, Cristian Mancaş s-a plâns de faptul că la Sculeni şpăgile sunt mai mici decât la Costeşti-Stanca.
„De asemenea, şefului PTF Sculeni, Mancaş Cristian s-a arătat revoltat de faptul că în alte puncte de trecere a frontierei din Republica Moldova în România se obţin sume mari de bani ('câte 6-700 de euro miercurea pe tura de zi.(neinteligibil) la Stanca fac 1500 şi aici se fac 150 euro. Hai să fim serioşi! (neinteligibil) era aşa de bine cel puţin pe săptămână aveai 4000. 4000!') şi a susţinut că o să discute cu anumite persoane pentru a direcţiona mai multe transporturi cu colete sau măcar cu ‘ceva mare’ pe tura colaboratorului”, se mai arată în referat.
Şpăgile erau colectate de Mancaş în toalete.
În drept, fapta ofiţerului de poliţie de frontiera, subcomisar MANCAŞ Cristian, care, la data de 07.07.2023, în jurul orei 16:01, în calitate de şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, a primit de la colaboratorul cu o altă identitate decât cea reala PASCAL LAVINIA suma de 100 de euro, în timp ce se afla într-un grup sanitar din interiorul clădirii amplasată în PTF Sculeni, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în calitate de şef de punct, care verifică şi coordonează activităţile tuturor structurilor care îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei este obligat să se sesizeze din oficiu asupra încălcării prevederilor legale referitoare la trecerea frontierei de stat şi la controlul trecerii frontierei de stat de către participanţii la traficul de frontieră şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în punct.
(…) În aceste condiţii, în momentul în care cei trei au intrat în grupul sanitar, colaboratorul a scos suma de 550 de euro, pe care a adunat-o în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv suma de 150 euro pe care colaboratorul a primit-o de la Tonu Ion cu ajutorul inculpatului Bertea Gabriel Alexandru, suma de 300 euro pe care colaboratorul a primit-o de la Proca Alexei şi suma de 100 de euro, pe care i–a înmânat-o agentul de poliţie de frontieră Bertea Gabriel Alexandru, după ce a primit-o de la Bantea Artur şi au început să îi numere pentru a discuta despre modalitatea în care o vor împărţi.
În aceste împrejurări, ofiţerul de poliţie de frontiera Mancaş Cristian şi cu agentul de poliţie de frontiera Bertea Gabriel-Alexandru şi-au exprimat satisfacţia cu privire la suma de bani supusă împărţirii (Mancaş Cristian: Îi bogăţie (moment în care colaboratorul numără bancnotele de cinzeci de euro) (râde).Bertea Gabriel-Alexandru: Îi bogăţie, uăi. Mancaş Cristian: (neinteligibil) Îi cu un singur zero măi omule, trebuia să fie cu doi de zero aicea uăi.
În aceste condiţii, colaboratorul i-a întrebat pe cei doi cum vor să împartă suma de 550 euro, iar inculpatul Mancaş Cristian a încercat să facă un calcul echitabil prin împărţirea sumei în mod egal la cele trei persoane.
Pascal Lavinia: Cinci sute cincizeci cum îi?
Mancaş Cristian: Numai bine, (neinteligibil) poi cât, aaa cinci sute cinzeci în trei.
Pascal Lavinia: Aaa, ahaha, câte o sută cinzeci la noi şi restul, hahaha.
Mancaş Cristian: Nu frate, nu.
Pascal Lavinia: Hai zi ca să nu stăm mult, cum facem cu ele?
Mancaş Cristian: Deci, cum ar veni, eu, deci vine o sută cinzeci şi îţi mai dau (neinteligibil)”, se mai arată în stenograme.