Steinmeier critică cel mai recent armistiţiu sirian după doborârea unui elicopter rusesc în Alep
alte articole
Un elicopter rusesc a fost forţat să aterizeze de urgenţă joi la aproximativ 40 km nord-vest de oraşul sirian Palmyra, taberele opozante din conflict oferind explicaţii diferite cu privire la incident.
Armata rusă a declarat că elicopterul livra ajutoare umanitare şi s-a tras asupra lui în timp ce a aterizat în satul Huwaysis, situat la peste 190 km de baza sa de pe coasta nord-estică a Siriei.
O agenţie de ştiri afiliată cu grupul jihadist Statul Islamic a afirmat însă că un elicopter rus a fost distrus de o salvă de rachete în satul Huwaysis. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup neguvernamental care monitorizează războiul civil sirian ce durează de peste 5 ani, ar fi confirmat viziunea rusă asupra incidentului. Totuşi, Rusia nu a clarificat ceea ce s-a întâmplat, deşi a recunoscut că elicopterul doborât a trebuit să fie abandonat.
Agenţia de ştiri Interfax a citat un oficial al Ministerului rus al Apărării în Siria afirmând: “Elicopterul a suferit daune care l-au împiedicat să se întoarcă la baza sa aeriană. Echipajul nu a fost rănit şi s-a întors rapid la baza aeriană Hmeimim cu ajutorul unui elicopter specializat în misiuni de cercetare şi salvare”.
Rusia a pierdut patru elicoptere în Siria, unde forţele sale militare ajută guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
În acelaşi timp, Rusia a anunţat că forţele siriene se vor retrage pentru a permite rebelilor să părăsească oraşul Alep în timpul armistiţiului unilateral de scurtă durată al Moscovei.
General-locotenentul Serghei Rudskoi din armata rusă a declarat că un coridor care duce spre graniţa cu Turcia şi un altul care duce în direcţia oraşului Idlib controlat de rebeli vor fi menţinute deschise vineri pentru retragerea rebelilor din Alep în timpul pauzei umanitare, în intervalul orar local 9 a.m. – 7 p.m.
Armata rusă a distribuit o jumătate de milion de broşuri în partea estică a oraşului Alep, deţinută de rebeli, care descriau cele două rute de ieşire puse la dispoziţia luptătorilor şi cele şase coridoare pentru retragerea civililor.
Rudskoi a declarat că grupurile rebele au tras asupra civililor care au dorit să părăsească oraşul Alep şi au plasat mine în coridoarele umanitare.
Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier a criticat intervalul scurt al armistiţiului după o întâlnire ce a avut loc joi în Berlin cu Riad Hijab, şeful Înaltului Comitet pentru Negocieri al opoziţiei siriene.
Steinmeier a mai subliniat importanţa asigurării faptului că viitoarea schimbare de putere din Washington nu va rezulta într-un gol, adăugând că “avem acum o nevoie urgentă de un impuls pentru discuţii între Moscova şi Washington, dar de asemenea şi între actorii regionali”.