Sorin Oprescu vrea să transforme Bucureştiul în a cincea capitală port la Dunăre

Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu. (www.pmb.ro)

Primarul general Sorin Oprescu a susţinut proiectul construcţiei unui canal care să lege Bucureştiul de Dunăre, în cadrul primului Forum Anual privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care are loc zilele acestea la Regensburg, în Germania.

În deschiderea acestui eveniment, Sorin Oprescu a declarat că punerea în aplicare a obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării nu este posibilă decât prin unirea tuturor forţelor convergente, la nivel de oraşe - capitale la Dunăre, informează b365.ro.

"Eu am credinţa că este timpul oraşelor, este timpul regiunilor, înaintea Guvernelor. Doresc să vorbesc despre Bucureşti, despre capitala României. Suntem determinaţi să transformăm capitala într-un oraş la Dunăre. Ne despart 60 de kilometri. Acest canal, început cu 40 de ani în urmă şi neterminat până acum, dă o nouă dimensiune Bucureştiului, prin dezvoltarea lui la Dunăre. Din punctul meu de vedere, cred cu tărie că este vremea discuţiilor directe între oraşe”, a subliniat primarul general care şi-a exprimat speranţa că în perioada 2014- 2020, România va reuşi să absoarbă mai multe fonduri europene decât până acum.

De asemenea, Sorin Oprescu, a avut o întrevedere la sediul Guvernului Oberpflaz, cu ministrul de stat pentru Afaceri Europene al Bavariei, Emilia Muller, căreia edilul a ţinut să-I împărtăşească poziţia actualei administraţii a Bucureştiului cu privire la regiunea Dunării de Jos, precum şi intenţia declarată de a transforma Bucureştiul în oraş la Dunăre.

"Unul dintre proiectele fanion ale Planului de Acţiune a Strategiei Dunării este şi canalul care va face ca Bucureştiul să devină port la Dunăre. Acesta este un deziderat al românilor de mulţi ani, primele idei concrete în acest sens fiind lansate încă de aproape două secole. Sunt ferm convins că stă în puterea noastră ca Bucureştiul să devină a cincea capitală dunăreană şi să se alăture celorlalte patru capitale dunărene, Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad", a subliniat primarul general al Bucureştiului.

Totodată, Sorin Oprescu şi-a exprimat speranţa că viitoarele strategii dezvoltate la nivelul Uniunii Europene vor urmări nu doar dezvoltarea capitalelor sau a marilor aglomerări urbane, ci şi a zonelor adiacente acestora şi, implicit, a regiunilor cărora le aparţin, pentru a reduce astfel decalajele încă existente în cadrul Uniunii Europene.

Forumul Anual privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, organizat de Comisia Europeană şi Guvernul din Bavaria, este prima întâlnire de acest gen de la lansarea strategiei Dunării, în anul 2011.

Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un instrument comunitar de cooperare macro-regională în cadrul Uniunii Europene, la care sunt invitate să participe cele 14 state membre UE şi terţe din bazinul Dunării (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România, Cehia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru). Strategia a fost elaborată de către Comisia Europeană în anul 2010, pe baza contribuţiilor aduse de statele riverane, inclusiv România. În prezent, Strategia Dunării se află în faza de implementare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne